Cum se vor calcula pensiile din anul 2021! Noua lege a pensiilor, in dezbatere publica

Ministerul Muncii a lansat, joi, în dezbatere publică, proiectul noii Legi a Pensiilor. Una dintre cele mai importante modificări se referă la introducerea unei formule de calcul, astfel încât pensiile femeilor și ale bărbaților, care au aceeași perioadă lucrată, să fie egalizate din anul 2021.

Potrivit proiectului, unul dintre principiile pe care se bazează noul act normativ este „egalitatea”. Astfel, prin noul proiect se introduce o nouă formulă de calcul, prin care se urmărește ca din 2021, pensiile femeilor și ale bărbaților, cu același stagiu realizat și care provin din aceleași categorii de muncă, să fie egalizate.

Potrivit noii formule de calcul, punctul de pensie din 2021, care va fi de 1.875, se împarte la 25 (25 reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor – n.red.) și rezultă un VPR (Valoarea Punctului de Referință) de 75 de lei, care se înmulțeste cu numărul total de puncte. De exemplu, dacă un beneficiar a acumulat 40 de puncte în toată perioada lucrată, înmulțit cu 75, rezultă o pensie de 3.000 de lei. Noua medie de 25 de ani, care ar urma să fie calculată din 2021, ar duce la o egalizare a pensiilor primite de femei cu cele primite de bărbați.

Potrivit proiectului, în prezent, o femeie medic, cu un stagiu complet de 30 de ani și cu un stagiu realizat de 37 de ani și 63 de puncte are o pensie în valoare de 2.310 lei, în timp ce un bărbat medic, cu stagiu complet de 35 de ani și cu stagiu realizat tot de 37 de ani ca în cazul femeii și tot cu 63 de puncte, are o pensie mai mică, de 1.980 de lei. De asemenea, potrivit fomulei de calcul care este acum în vigoare, și în următoarii ani ar urma să crească această diferență în favoarea femeilor.

Potrivit proiectului pus în dezbatere joi, prin noua formulă de calcul, cele două categorii ar urma să beneficieze în 2021 de aceeași pensie, respectiv 4.725 de lei.

Reprezentanții Ministerului Muncii arată că formula de calcul va elimina inechitățile și va duce la creșterea tuturor pensiilor.

După ce va ieși din dezbatere publică, proiectul va intra în procedură parlamentarăși ar urma să fie aplicat din anul 2021.

„Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează”, spun reprezentanții MMJS.

sursa: cancan.ro

loading...
Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !