Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018. Zodiile norocoase

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 BERBEC
Motive de sărbătorit apar destule, totul e să ai tu chef să te bucuri de ele. Nici nu știi cum primești invitații la o bere, la un grătar, la o plimbare, ba chiar se aud și vești legate de vreo petrecere, ca atare pregătește-ți garderoba!

Dacă și garderoba ta lasă de dorit, n-ar fi deloc de mirare să te apuce exact acum cumpărăturile de sezon și, în compania unui grup întreg de consultanți prieteni, vei bate mall-urile și magazinele în căutare de lucruri la modă.

Ești mult mai preocupat de viața mondenă, pe de o parte, și de felul cum arăți, pe de altă parte, deci hai, aranjează-te și ieși în lume, căci admiratorii sau tovarășii de distracție nu lipsesc. Ai de ce să te simți bine în pielea ta, când vezi cu ce simpatie ești înconjurat de cei care țin la tine.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 TAUR
Privești spre viitor cu mult interes, pentru că îți faci planuri mărețe pe termen lung, pe luni de zile, poate chiar pe ani de zile, și ai mari șanse ca ceea ce decizi sau chiar pornești acum să ajungă la roade demne de toată lauda cândva.

Un singur impediment totuși: planurile tale durează, nu se clădesc peste noapte, ca atare păstrează-ți optimismul, elanul și entuziasmul care te cuprind acum cât mai multă vreme, pentru că, în cazul acestor proiecte, drumul până la concretizarea lor e totuși cam lung.

Important e că ai toate resursele pentru a le da curs, pentru a le alimenta și pentru a culege cândva recolta pe care o visezi, deci merită așteptarea și efortul, deopotrivă.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 GEMENI
Dragostea ta capătă consistență, devine mai serioasă, mai profundă, semn că ai învățat enorm alături de persoana iubită în ultima perioadă. V-ați maturizat împreună, unul alături de altul, trăind zi de zi noi experiențe care au mai pus o cărămidă la temelia relației voastre.

Nu te mai joci de-a îndrăgostitul, ci arăți celui drag cât de mult preț pui pe prezența sa, pe ajutorul său, pe iubirea sa. Vă oferiți unul altuia dovezi clare de iubire, dar nu iubiți orbește, furați de sentimente aprinse, ci iubiți și cu mintea, ceea ce vă ajută să construiți o relație adevărată.

Angajamentele pe care vi le faceți unul altuia sunt o mărturie că amândoi priviți spre viitor în același fel, dorind același lucru: stabilitate.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 RAC
Cum să nu fii supărat când vezi că lumea te judecă greșit, interpretează ceea ce faci sau spui complet invers decât ai intenționat tu. S-au nimerit, săptămâna aceasta, mai multe persoane să te atace pe nedrept în același timp, dar încearcă să nu pui la suflet, chiar dacă tu ești o fire sensibilă.

Mai bine te gândești că e doar o conjunctură astrală care atrage spre tine, simultan, atâtea energii nefaste. Nu ești tu, neapărat, vinovat pentru ceea ce ți se aruncă în spate, ci, pur și simplu, e o coincidență că la doi, trei, patru oameni, în scurt timp, li se pune pata pe tine.

Fii tu cel tolerant și înțelegător și lasă-i să-și verse năduful, chiar dacă tu n-ai nicio vină. Poate așa se mai liniștesc și ei și veți avea, mai apoi, din nou o relație bună.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 LEU
Pe orice pui tu mâna se transformă în succes, ca atare implică-te, zilele acestea, în cât mai multe proiecte, de vreme ce tu ești norocosul care atrage victoria peste toate. Pui umărul la tot felul de activități care ajung repede la rezultate demne de toată lauda, ceea ce te motivează să faci și mai mult, să mergi și mai departe, să țintești și mai sus.

Dacă mai apar și laude binemeritate, cu atât mai mare devine plăcerea de a lucra, pentru că e mai mare dragul să muncești și să vezi că munca ta e apreciată.

De fapt, la originea succesului e chiar atitudinea cu care te implici în aceste proiecte: ești 100% convins că vor ieși bine și că nu pot fi decât de succes, iar această atitudine de învingător te propulsează direct la țintă.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 FECIOARĂ
Te cam grăbești, pentru că ești pe ultima sută de metri a unei acțiuni care a evoluat foarte bine. Nu mai ai răbdare, deja vrei să culegi roadele acestor eforturi și vrei să pui punct cât mai repede, dar nu uita că graba strică treaba.

Dacă îți pierzi interesul exact acum, la final, ai putea rasoli totul, ceea ce nu e deloc de dorit. Păstrează-ți concentrarea până în ultima clipă, nu te relaxa încă, rămâi atent la fiecare detaliu și du la îndeplinire ceea ce se apropie acum de sfârșit.

Abia după ce vei fi pus și punctul final, trecând prin toate etapele obligatorii, vei putea răsufla ușurat că s-a terminat, dar nu încă: mai ai un ultim hop. Nu te îneca tocmai acum…

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 BALANȚĂ
Ce să faci când trebuie să te împarți între două acțiuni la fel de importante pentru tine?

Deși ești Balanță și știi să oscilezi în mod echitabil și într-o parte și-n alta, de data aceasta nu poți alerga nici după doi iepuri și nu poți juca nici pe două fronturi. Dintre două sensuri, trebuie să-l alegi doar pe unul, să cântărești foarte limpede care dintre ele e prioritar și să te ocupi doar de el, în exclusivitate.

Nu te poți concentra eficient făcând și una și alta, dar dacă vei reuși să dai deoparte pe una din acțiuni și să te dedici doar uneia dintre ele, sută la sută, vei vedea că roadele vor fi excelente. Asta trebuie să faci și tu acum: să-ți dai seama care e cea care merită acum cea mai mare atenție și s-o duci la îndeplinire. După aceea te vei putea ocupa și de a doua sarcină…

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 SCORPION
Nimic nu e veșnic, mai ales perioadele frumoasa… La un moment dat, orice basm frumos se termină, și nu întotdeauna cu… „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Pregătește-te pentru un final de drum, care te readuce în realitate, dar de data aceasta nu contează că se termină, ci că poți să păstrezi pozitivă a celor întâmplate până mai ieri. Vei trăi, o vreme, din amintirile plăcute, deci nu te supăra că s-a terminat, ci fii recunoscător că ai avut parte de ele. Nu le poți păstra la nesfârșit, totul se termină, asta-i viața, deci dacă tot ai ajuns acum la final de poveste, bucură-te pentru tot ce ai trăit.

Partea bună e că multe din evenimentele care acum se apropie de sfârșit și care probabil ți-au ocupat toată vara, vor avea efecte până… anul viitor, deci păstrează gustul dulce de acum cât mai multă vreme, căci amintirile plăcute vor fi sursa de inspirație și de acum înainte.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 SĂGETĂTOR
Un hop neprevăzut apare în calea ta și ești tentat să vezi doar partea negativă, să găsești în orice piedică doar mâini criminale și intenții rele, să crezi că planează doar influențe nefaste de la alții, fără să-ți dai seama că nu e mâna nimănui aici.

Uneori e nevoie să fii oprit din elan dacă nu te îndrepți în direcția cea mai bună, ca atare, dacă vezi că un drum nu ajunge acolo unde ai sperat, nu e nimic rău în asta! Serios! Așa mai poți relua totul o dată, mai arunci o privire înapoi, mai scazi entuziasmul și graba, ca să faci totul așa cum trebuie. Nu te enerva, nu arunca vina pe alții fără motiv, nu privi în jur ca și cum ai fi înconjurat doar de ghinioane sau dușmani, pentru că nu e deloc așa.

Nu toate lucrurile îți ies, pentru că nu toate sunt în beneficiul tău, ca atare un așa-zis eșec poate fi de fapt cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Într-o zi vei înțelege asta, chiar dacă nu și acum…

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 CAPRICORN
Așteaptă-te la tot felul de predici spuse de alții care îți sunt cu ceva mai presus: ca vârstă, ca experiență, ca poziție socială, dar se pare că au dreptate! Poate ceea ce îți transmit ei – chiar dacă o fac cu o condescendență greu de tolerat – ți-ar fi de folos, ca atare nu riposta agresiv la eventualele critici.

Unii chiar dețin autoritatea și se folosesc de ea atunci când e cazul, dar cel care are acum de învățat ești tu. Privește la ei ca la niște profesori – da, poate cam severi pentru dispoziția ta de acum – dar într-o zi, privind înapoi, îți vei da seama că, dacă ar fi spus aceleași lucruri cu duhul blândeții, nu ai fi luat aceleași măsuri. Mai de nervi, mai de rușine, vei face cum îți spun ei cu ton autoritar și vei depăși cu brio un impas.

Nu ar fi prima oară, deci merită să accepți situația, chiar dacă nu e pe placul tău, chiar acum.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 VĂRSĂTOR
Cine nu muncește pentru bani? Toată lumea! Ca atare apleacă-te și tu serios asupra șansei de acum care ți-ar putea oferi, cândva, o situație materială mult mai bună. Clar, cere efort, nu vine nimic repede, pe tavă, dar merită efortul!

Roadele din final sună promițător, dar nu uita că nimic nu se ridică peste noapte. Poate dura mult până ce banii promiși sau visați vor intra în posesia ta, dar primul pas către un câștig e să începi de undeva. Pune mâna pe unelte și fă ce trebuie să faci, fără să tot numeri zilele care mai sunt până vei primi banii promiși. Ei vor veni, asta e important, dar acum contează doar felul cum îți duci la îndeplinire responsabilitățile.

Primești suficiente garanții că munca ta va da roade, care să te motiveze să tragi tare, oricât va mai dura.

Horoscop săptămânal ACVARIA 17 – 23 septembrie 2018 PEȘTI
Sufletul tău e de-a dreptul răsfățat de gesturi de afecțiune, de simpatie, de prietenie… De peste tot primești, zilele acestea, ori o vorbă bună, ori un semn de prețuire, ori un compliment, ori o declarație de dragoste, și toate sunt balsam pentru suflet.

Îți face bine să auzi aceste vorbe minunate, ca atare ia-le ca pe un dar, nu te mai gândi ce se ascunde în spatele lor. Par declarații sincere, venite din inimă, și dacă le primești și tu cu inima deschisă, vei vedea că ai numai motive să zâmbești, să te bucuri de viață și chiar să ai curajul să spui că ești fericit!

De câte ori ai parte de asemenea tratament preferențial? Foarte rar, ca atare e o minune să vezi că vin, în același timp, spre tine atâtea semnale de iubire! Profită de ele, dar fii generos: oferă și tu ceva la fel de frumos înapoi!

Horoscop săptămânal oferit de acvaria.com.

loading...
Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !