Ora de iarna: Cand dam ceasul inapoi

Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie.

În 2018 trecem la ora de iarnă în data de 28 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Aşadar, vom dormi mai mult!

 

Se renunţă la ora de iarnă? Cetăţenii europeni au decis

În jur de 80% dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană luna trecută au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară.

Comisia a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele săptămâna aceasta şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.

ORA DE IARNĂ 2018. Comisia Europeană a lansat la începutul lunii iulie o consultare publică privind schimbarea semestriale ale orei în Uniunea Europeană.

Această consultare intervine ca urmare a unei rezoluţii a Parlamentului European, adoptată în februarie, dar de asemenea şi a cererilor din partea cetăţenilor şi a unor state membre. Consultarea s-a încheiat pe 16 august, informează postul de televiziune belgian RTBF.

O directivă europeană din 2001 reglementează trecerea de la ora de iarnă la ora de vară şi invers. Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekedin din octombrie. Dar reintroducerea orei de vară datează de fapt din 1977. Ea avea drept obiectiv economisirea energiei, deşi eficienţa sa a fost contestată.

ORA DE IARNĂ 2018. Vor exista două posibilităţi

După terminarea consultării “vor exista două posibilităţi: fie că nu se fac modificări, fie că se renunţă la schimbarea orei în întreaga Uniune”, a explicat Comisia când a lansat consultare.

ORA DE IARNĂ 2018. Chiar dacă schimbarea orei a fost instituită în urmă cu 40 de ani, ea continuă să fie foarte criticată, potrivit publicaţiei franceze La Croix. “Comisia primeşte frecvent observaţii ale cetăţenilor cu privire la ora de vară”, recunoaşte instituţia. Aceşti reclamanţi acuză dificultăţi în adaptarea somnului lor.

Unele ţări sunt în special împotriva schimbării orei. De pildă, Finlanda a cerut ca schimbarea semestrială a orei să fie suprimată, iar Lituania a cerut o revizuire a sistemului actual, potrivit Comisiei.

UE a efectuat deci studii asupra impactului schimbării orei şi a dorit să ofere cetăţenilor europeni ocazia de a se exprima.

ORA DE IARNĂ 2018. În anii 1980, o directivă stabilise obligaţia pentru toate statele membre să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie.

Majoritatea ţărilor europene instituiseră deja acest sistem ca urmare a şocului petrolier din 1973-1974, din grija de a economisi energie.Obiectivul schimbării orei era în principal de a face să corespundă mai bine orele de activitate cu orele însorite pentru a limita utilizarea luminii artificiale.

ORA DE IARNĂ 2018. Un studiu publicat de Agenţia mediului înconjurător şi al controlului energiei (Ademe) în 2010 a estimat astfel că ora de vară aducea în 2009 o economie globală de 440 GWh de electricitate.

RTBFInfo a consultat internauţii cu privire la această temă în octombrie 2017 şi la întrebarea “Ar trebui abandonată schimbarea orei?”, pusă unui eşantion de 2.982 de persoane consultate, 80% au răspuns “da”, scrie Agerpres.

x

Check Also

Noua sfaturi de la bunica, de care toate femeile au nevoie

De la bunica mea, care a trăit 90 de ani, am primit cele mai frumoase ...

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !