Feniculul – condimentul îngerilor – mâncare și medicament

Deși folosit în bucătăriile tradiționale din Iran, India China, dar și în Europa la mâncărurile cu carne, pește și fructe de mare, feniculul nu a reușit decât o pătrundere timidă în gastronomia românească.

Folosit ca fel de mâncare pe scară largă, fructul de fenicul este un condiment apreciat, semințele având o aromă subtilă, unică și complexă, greu de încadrat și poate tocmai de aceea, pe nedrept evitată.

Cristina Mercea, nutriționist, spune că feniculul are câte puțin din toate și că la fel ca alți români l-a descoperit târziu, dar a intrat în dieta familiei sale: ’’feniculul seamănă cu o ceapă sau cu o țelină, dar gustul evocă și mărarul și anasonul și lemnul-dulce, ceea ce face să fie ocolit de către gospodinele din România. deoarece nu prea știu de unde să-l apuce… Însă dacă ești inteligent, ești deschis la nou și vei aprecia diversitatea sub orice formă ar veni ea. Chiar dacă planta este comestibilă în integralitatea ei, totuși este mai bine să consumați doar bulbul, care este bun și crud și preparat termic, în această ultimă postură dând un gust dulceag mâncărurilor. Dă la o parte primele foi, spală feniculul apoi toacă-l și folosește-l în salate cu acel tip de dressing care îți place.

Personal, îl folosesc la cuptor. Îl învelesc în hârtie cerată, după ce îl tai în patru, îl stropesc cu ulei de măsline și înfig în tăietura formată, mai mulți căței de usturoi curățați și zdrobiți cu latul cuțitului. Pun și o lingură de ulei de măsline pe fiecare bulb, și-l servesc fie ca garnitură la o friptură sau ca o masă în sine.’’

Din fenicul se obține și un ulei volatil, care împreună cu uleiul de mentă tratează colonul iritabil, dar are efecte benefice și în tratamentul infecțiilor respiratorii. Anca Daniela Raiciu, de la HOFIGAL ne aduce detalii semnificative despre fenicul ca medicament:

’’Trebuie spus, măcar și în treacă că polenul de fenicul este comercializat în Italia si SUA sub numele de “condimentul îngerilor”.

Eu însă aș vrea să insist asupra deosebitei sale valori fitoterapeutice, valorificată la superlativ prin uleiul de fenicul care deține toată puterea plantei.

Puțină lume știe că feniculul  liniștește crampele și stimulează secreția laptelui la proaspetele mămici, fiind și un bun analgezic al colicilor. Calmează, de asemenea, tusea convulsivă și astmatică și are o acțiune estrogenică, recunoscută prin aceea că permite regularizarea ciclului menstrual, în special când este însoțit de crampe dureroase. Despre fenicul se menționează că are efectul spectaculos de mărire a sânilor.

Dacă vă aflați deja la menopauză, cu ajutorul uleiului de fenicul puteți reduce senzațiile extrem de deranjante cauzate de fluctuațiile hormonale, dar și riscul de osteoporoză. Când un cântăreț este doborât de răgușeală se tratează complementar cu miere amestecată cu fenicul’’, încheie doctor în științe farmaceutice Daniela Raiciu lista caracteristicilor benefice ale acestei plante.

Indiferent cum te hotărăști să-l folosești, dă-i o șansă acestui aliment-medicament să intre în viața ta.

Articol scris de Adriana Caranfil

SURSA: aquiahora.ro

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !