Ce a făcut Simona Gherghe la două luni de la naştere. Fanii au avertizat-o că nu este bine!

Simona Gherghe a băut, în sfârşit, bere la două luni de la naştere. Prezentatoarea TV, aflată în concediu de maternitate, a imortalizat momentul, însă unii fani au avertizat-o că nu este bine să bea bere din pricina acidului.
„Ah… atâta plăcere aveam şi eu”, a reacţionat Simona Gherghe după ce mai multe persoane au avertizat-o că, deşi nu mai este gravidă, tot nu e bine să bea bere.
Simona Gherghe, 39 ani, a născut-o, prin cezariană, în luna mai, pe Ana Georgia, primul copil al ei şi al lui Răzvan Săndulescu.

„Medicii au fost constant alături de noi, s-au comportat exemplar. Totul a decurs incredibil de uşor, într-o oră şi jumătate s-a terminat totul! Am ascultat muzică şi s-a şi născut fetiţa. Are 2,800 kilograme. O cheamă Ana Georgia. Eram în 36 de săptămâni, s-a grăbit. Eram programaţi la analize, m-am trezit la şase şi jumătate şi aveam contracţii, dar nu am băgat de seamă. Am crezut că e ceva normal, dar m-am trezit că merg să nasc cu o gentuţă şi o pălărie. Nu pot descrie senzaţia, când o ţin în braţe este cea mai mare minune. Răzvan a stat lângă mine pe toată durata operaţiei, a fost foarte curajos. Încă nu ştiu când mă externez, de jumătate de oră nu mai sunt la terapie intensivă, nu am dureri.

Pe părinţii mei i-am sunat după ce s-a întâmplat, atât de rapid s-a desfăşurat totul. Părinţii mei şi ai lui Răzvan sunt extrem de fericiţi. Chiar ieri a fost şi ziua tatălui meu, o să o ţinem toată luna mai într-o petrecere. Am fost foarte speriată de alăptat, am încercat azi, nu ştiu exact cât de mult a reuşit ea să se hrănească, dar a tras tare acum”, declara Simona Gherghe imediat după naştere.  SURSA: CANCAN.RO


15 minciuni prostești pe care fetele le spun iubiților lor FĂRĂ A FI PRINSE

O relație între doi parteneri este delicată dacă nu există o înțelegere puternică și comună. Știm deja că fetele sunt drăguțe și simpatice astfel încât îi fac pe băieți să se îndrăgostească de ele, iar noi ca băieți, deseori ne îndrăgostim de astfel de fete. În ultima vreme, partenerii sunt schimbători precum vremea, așa că este destul de dificil ca o relație să funcționeze. Mai mult de atât, oamenii trec repede peste și se plictisesc imediat unul de celălalt. Așa că este de așteptat ca minciuna să apară.

Iată câteva minciuni prostești pe care aproape toate fetele le spun iubiților lor. Lăsați dragostea să înflorească prin evitarea unor astfel de minciuni stupide.

P.S.: confesiunile sunt bazate pe poveștile reale ale unor fete.

Dacă aceste minciuni ar fi fost recunoscute iubiților, poate că relațiile ar fi durat mai mult.

1. Am mințit despre menstruația mea

Iubitul meu m-a întrebat dacă sunt la menstruație și l-am mințit spunându-i că da deoarece nu am vrut să îl îngrijorez. După două săptămâni am aflat că nu eram însărcinată. Aceasta a fost o adevărată eliberare pentru mine.

2. Am mințit că eram bolnavă

Mă întâlneam cu un băiat de trei săptămâni și acesta mi-a spus că mă iubește. Când m-am mutat în campusul facultății, mințeam constant cu privire la ce făceam, dar într-o noapte plănuiesc să ies în oraș, când el mi-a spus că va veni să mă viziteze. L-am mințit și i-am spus că sunt foarte bolnavă și că nu vreau ca el să vină. În schimb, am ieșit și am flirtat cu alt băiat. M-am despărțit de el a doua zi prin intermediul unui mesaj vocal.

3. Această fată e deșteaptă

Când eram în liceu am împrumutat mașina iubitului meu și am făcut un accident, dar i-am spus că cineva m-a lovit și și-a continuat drumul.

4. Am mințit despre o boală

Mi-am convins fostul iubit că am cancer. I-am spus că trebuie să mă mut în Canada pentru tratament și i-am arătat chiar și niște bilete false de avion.

5. Nu eram mulțumită de penisul lui

L-am mințit că penisul lui era cel mai minunat dintre toate pe care le-am întâlnit.

6. Am inventat un scenariu fals pentru a mă despărți

Am creat un scenariu fals în care l-am convins pe iubitul și pe prietenii mei că el m-a înșelat. Am răbufnit în fața lui și am folosit acest motiv pentru a mă despărți. El, de fapt, nu m-a înșelat niciodată, doar am vrut să mă despart de el.

7. Nu pot să cred asta!

Mi-am mințit iubitul că m-am născut cu degetele de la picioare unite și că am făcut o operație pentru a le despărți.

8. O răzbunare perfectă

Când am aflat că mă înșelase, am turnat erbicid pe peluza lui. Când m-a întrebat dacă eu am fost vinovată de acest lucru, l-am mințit. Iarba lui încă nu poate crește din cauza chimicalelor.

9. Îmi vreau banii înapoi

Eu și iubitul meu plănuiesc o excursie, iar biletele erau deja cumpărate folosind cardul meu de credit și de asemenea, el îmi datora 300$. Mai târziu, ne-am despărțit pentru că aflasem că mă înșelase. Când i-am cerut să îmi dea banii înapoi pentru biletul lui, el a refuzat; așa că am sunat-o pe mama lui și i-am spus că am un avocat și dacă nu îmi plătește cei 700$ pe care mi-i datorează, avocatul va avea grijă ca asta să se întâmple. Evident, după acest episod, banii mi-au fost returnați.

10. Am dat vina pe șef

Cea mai frecventă minciună pe care i-o spun iubitului meu este “Te-am așteptat și nici măcar nu mi-ai dat mesaj să-mi spui că întârzii” doar pentru a-l face să se simtă prost. Mereu voi minți; am folosit motive ca problemele cu mașina, reacții alergice, faptul că nu am văzut un anumit mesaj, am dat vin pe șef sau pe slujbă în general.

11. Ooo, Nick

În timp ce făceam sex am rostit numele Nick, dar acesta nu era numele lui. Mai târziu când m- întrebat despre ce e vorba, l-am mințit spunându-i că mă refeream la actorul Nicolas Cage, iar el chiar m-a crezut.

12. Ce weekend!

Am călătorit foarte mult și m-am întâlnit cu un băiat cu care am petrecut un weekend. Când iubitul meu mi-a dat mesaj mai târziu în acea săptămână întrebându-mă cum este vacanța mea și cum mă simt, bineînțeles că l-am mințit spunându-i că totul este în regulă și că petrec timpul cu familia gazdă.

13. Niciun viitor, părăsește-l!

L-am înșelat pe iubitul meu într-o vacanță în care mi-am dat seama că nu avem niciun viitor. Când m-a întrebat despre asta, l-am mințit și i-am spus că nu l-am înșelat.

14. Am inventat o poveste

M-am despărțit de iubitul meu printr-un mesaj în timp ce eram într-un tren. I-am spus că am nevoie de timp să fiu singură. Nu știa că motivul real al despărțirii noastre era că de fapt cel de care fusesem îndrăgostită era din nou singur și ne-am întâlnit apoi în seara respectivă.

15. Respirația urât mirositoare poate fi un motiv

Un băiat m-a rugat să îmi petrec noapte cu el și l-am mințit spunându-i că prietena mea cea mai bună era în spital și că trebuia neapărat să mă duc la ea, doar pentru a nu dormi cu el. Era un băiat de treabă, doar că avea o respirație foarte urât mirositoare.

9 cele mai frecvente minciuni pe care oamenii le spun la prima întâlnire

Să spunem adevărul! Oamenii mint zilnic. Probabil că undeva în lume, chiar acum, cineva spune o minciună. Dar de ce facem asta? E practic imposibil să fim 100% sinceri? E dificil să generalizăm, căci oamenii mint din motive complet diferite, iar asta zi de zi.

Când vine vorba de întâlniri, întotdeauna cerem onestitate completă de la oamenii cu care suntem. Nu vrem să fim orbi atunci când vine vorba de dragoste și durere. De aceea, vrem să ne asigurăm că avem adevărul în fața ochilor. În ciuda acestui fapt, oamenii mint, mai ales la primele întâlniri.

Iată cele mai frecvente minciuni spuse la prima întâlnire!

1. Experiența sexuală

Evident, experiența sexuală nu e un subiect prea confortabil de adus în discuție la prima întâlnire. De aceea, de câte ori conversația se îndreaptă către această zonă, oamenii vor avea tendința de a distorsiona adevărul pentru a se pune în cea mai bună lumină.

2. Istoricul amoros

Este o altă zonă sensibilă pentru a conversa despre ea, însă nu ar fi prea indicat să aduci vorba despre istoricul relațiilor tale amoroase chiar de la prima întâlnire. Există un alt moment mai potrivit pentru astfel de dezvăluiri.

3. Statutul financiar

Într-un efort de a impresiona o altă persoană într-o primă întâlnire, oamenii ar putea să încerce să exagereze cât de bine câștigă la nivel financiar. Ei vor încerca să impresioneze cealaltă persoană cu un titlu de loc de muncă fantezist și un salariu pe măsură. Un alt scenariu este atunci când o persoană declară că are un venit mai modest pentru a nu pune în inferioritate partenerul de discuții.

4. Unde stau

Poate că cineva este rușinat de cartierul în care trăiește și preferă ca tu să nu știi nimic cu privire la asta. Sau poate că îl sperie ideea de a ști unde își petrece noaptea și unde locuiește.

5. Vârsta

Este o situație mai dificilă. Mulți oameni mint cu privire la vârsta lor, mai ales dacă știu că cei cu care urmează să se întâlnească vor fi intimidați de vârsta lor reală. Cu toate acestea, adevărul iese mereu la iveală, așa că ar trebui să ai grijă ce minciuni spui la prima întâlnire.

6. Pasiuni și hobby-uri

Pentru a impresiona cealaltă persoană, ai fi tentat să minți cu privire la pasiunile și hobby-urile tale. De exemplu, pentru a cuceri o fată intelectuală, un tip ar putea începe să spună că-i place să citească foarte mult și că îi plac conversațiile intelectuale cu oamenii. Nu e indicat să minți cu privire la aceste aspecte, totuși, căci mai târziu vei putea regreta.

7. Cariera

O mulțime de oameni nu vor să dezvăluie unde lucrează la prima întâlnire, fie că realizează anumite activități dubioase sau ilegale, fie că sunt rușinați de faptul că au o carieră modestă, în care nu câștigă prea mulți bani.

8. Dacă au copii

Copiii pot schimba radical jocul întâlnirilor. Mulți oameni sunt intimidați de persoanele care au deja copii, așa că evită să admită existența lor pentru a nu-i speria pe interlocutori.

9. Starea civilă

În special dacă este vorba de persoane care au trecut prin divorțuri. Există un stigmat atașat persoanelor care divorțează, așadar, ei ar putea fi tentați să ascundă faptul că au fost deja căsătoriți.

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !