După ce Bianca de la “Insula iubirii“ l-a acuzat pe Liviu că a bătut-o, cei doi au fost fotografiaţi în timp ce…

Bianca şi Liviu şi-au testat relaţia în cadrul emisiunii „Insula Iubirii”. Chiar dacă au avut parte de multe încercări grele, au reuşit totuşi să-şi repare relaţia, iar după ce filmările s-au terminat, cei doi s-au căsătorit.
Se pare că acum cei doi sunt foarte fericiţi, zilele trecute au fost fotografiaţi în timp ce se aflau în tribună la meciul Poli Timişoara cu Viitorul Constanţa, echipa lui Gică Hagi. Liviu era foarte concentrat la meci, iar Bianca stătea pe telefon.

După zile întregi de momente frumoase alături de Sorin, Bianca l-a înfruntat pe Liviu. “Noi am început de la 0 acum, trebuie să mă recucereşti. M-am schimbat foarte mult de când am venit aici, m-am maturizat foarte mult. Nu regret absolut nimic, nici măcar că am făcut dragoste cu Sorin. Şi de câte ori am făcut… În viaţa ta nu o să fii ca el, nici 10%”, a spus Bianca, spre surprinderea lui Liviu.

Faptul că Bianca a căzut în ispită cu Sorin şi că s-a culcat cu el nu l-a deranjat pe Liviu care a luat-o pe aceasta de soţie. Vizibil atrasă de Sorin, aceasta s-a bucurat pentru câteva zile de statutul de ”iubită” a unei ispite extrem de râvnite, însă şi-a dat seama că nu poate renunţa la confortul şi banii actualului ei soţ. sursa: cancan.ro

ÎNGRIJORĂTOR! Ce se întâmplă în corpul tău la 10 ore după ce aplici ojă

Așa cum deja știi, nu ar trebui să folosești ojă prea des, deoarece unghiile tale te vor usca și se vor deveni din ce în ce mai galbene.

Oricum, s-a dovedit faptul că acest tip de produs cosmetic poate cauza mai mult rău decât ți-ai imagina pentru sănătatea ta.
Nu te sfătuim să abandonezi oja ta. În schimb, iată o listă cu efectele negative ale ingredientelor care intră în corpul tău.

Care este cel mai mare pericol pentru sănătatea ta?

Pericolul ojei se aflî cel mai mult în toxicitatea sa. Unele dintre produsele pentru colorarea unghiilor conține următoarele componente și cauzează o mulțime e probleme.
Toluene – este un solvent care dă unghiilor un finisaj neted și menține pigmentul.
Cu toate acestea, acest compus afectează sistemul nervos central și poate cauza probleme la nivelul sistemul reproducător. Durerile de cap, slăbiciunea, senzația de leșin și greața sunt doar câteva dintre consecințele folosirii regulate a ojei.

Formaldehida – este un gaz care ajută la creșterea termenului de valabilitate al produsului. Dacă suferi de alergii, contactul cu formaldehida poate cauza dermatită și posibile arsuri chimice. În cazurile cele mai severe, te poți confrunta cu convulsie, cancer și tulburări ale inimii.

Dibutyl Рhthalate este folosit ca parfum. Prezența acestui compus periculos poate cauza probleme ale tiroidei, probleme ginecologice și probleme ale tractului respirator.

Un studiu realizat pe un grup de 24 de femei a arătat faptul că la 6 ore după ce și-au făcut unghiile cu ojă, cele mai multe dintre participante au arătat un nivel crescut al diphenyl phosphate, un derivat al triphenyl phosphate care este format în procesul de metabolizare. La 10 ore de la începutul experimentului, nivelul de diphenyl phosphate în corpul tuturor participantelor a crescut de 7 ori peste nivelul normal, iar rezultatul este cu adevărat alarmant.

Așa că este foarte important să alegi o ojă care să te scape de această problemă.
Cumpără ojă care are scris 5-Free. Acest lucru înseamnă că nu conține formaldehidă, toluene, dibutyl phthalates ori camfor.
3-free înbseamnă că oja nu conține formaldehidă, dibutyl și toluene.

CITEȘTE ARTICOLUL URMĂTOR: 9 obiceiuri PROASTE la care trebuie să renunți atunci când ești la menstruație

Cele 4-6 zile din lună sunt cele mai dureroase și insuportabile pentru femei. Mai sunt și foarte deprimante. Și în ciuda faptului că există modalități de a calma sau alina durerea, chinul și disconfortul din acea perioadă, multe femei nu au suficientă grijă de ele.

Pe lângă menținerea igienei personale, iată câteva dintre obiceiurile de care toate femeile ar trebui să scape în acea perioadă a lunii:

1. Dacă folosești același tampon pentru întreaga zi, acesta îți va provoca infecții vaginale și poate contribui la răspândirea unui miros neplăcut. Schimbă tamponul la fiecare 3-5 ore, indiferent dacă sângerarea este profundă sau scăzută.

2. Dacă simți durere, nu te forța și mai mult pentru a o amplifica. Nu face lucruri precum curățenie generală în casă sau epilarea cu ceară.

3. Dacă faci amor neprotejat în timpul perioadelor, există șanse foarte mari de infecție. Prin urmare, evită să ai contact intim în timpul perioadelor. Este cel mai sigur, atât pentru tine, cât și pentru partener.

4. Nu exersa atunci când ești pe stop. Activitatea fizică îți poate deteriora corpul sau ridica tensiunea, mai bine conservă-ți energia pentru momentul în care vei trece cu bine de menstruație.

5. Pierzi deja multă energie și sânge din corpul tău. Prin urmare, nu este recomandat să renunți la mese în timpul perioadelor. Ar trebui să iei 3 mese pe zi, potrivite, împreună cu gustări între ele.

6. Evită poftele alimentare în toiul nopții, deoarece acestea îți vor afecta corpul. Acesta nu va putea digera corespunzător toate alimentele grase pe care le-ai pus în gură.

7. Cu toate că somnul este dificil noaptea, din cauza crampelor menstruale, este indicat să te odihnești bine și să îți relaxezi corpul din cauza tensiunii pe care ai experimentat-o toată ziua.

8. Produsele lactate pot agrava crampele în timpul perioadei, deoarece ele conțin acid arahidonic, prin urmare, evită să le consumi.

9. Evită să vizionezi filme și să asculți melodii tulburătoare, foarte deprimante, deoarece ele îți pot afecta sănătatea psihică atunci când ești la menstruație.

 

10 tradiții despre prima menstruație a femeilor din diferite colțuri ale lumii! Cea din Turcia te va uimi la culme!

Menstruația este probabil singurul lucru pe care toate femeile din întreaga lume îl au în comun. Dar știați că există diverse tradiții ciudate în fiecare colț de lume cu privire la ce trebuie o domnișoară să facă atunci când are prima dată menstruație? Trebuie să te avertizăm, ceea ce urmează să citești te va zdruncina strașnic!

1. Filipine

„Mama mi-a clătit lenjeria de corp (doar cu apă!), iar apoi mi-a șters fața cu ea, pentru că a spus că ar putea preveni viitoarele coșuri”.

„Mama mi-a spus că trebuie să las pe altcineva să toarne apă peste mine în baie atunci când am prima zi a menstruației, pentru a spăla sângele, impuritățile și ghinionul”.

2. Africa de Sud

„Dai o petrecere în cinstea tranziției de la copil la femeie, în care nu trebuie să părăsești casa timp de trei zile, apoi primești cadouri”.

3. Ghana

„Atunci când o fată are pentru prima dată menstruație, i se dă un ou fiert, pe care trebuie să-l înghită întreg. Dacă muști oul, e ca și cum ți-ai ucide copiii”.

4. Macedonia

„Atunci când ai prima menstruație, trebuie să-ți speli singură lenjeria de corp”.

5. Turcia

„Când am avut prima menstruație, m-am speriat și am chemat-o repede pe bunica. Atunci când ea a văzut lenjeria de corp roșie, m-a PĂLMUIT. Credeam că am făcut ceva greșit, dar ea a început să râdă și să-mi spună că așa e tradiția. Atunci când fata are prima menstruație, trebuie să fie pălmuită pentru a exista mereu o roșeață în obrajii ei și pentru a avea un sentiment de rușine în viață.”

6. Israel

„Trebuie să lingi o lingură de miere pentru a face mai ușoare menstruațiile viitoare”.

7. America de Nord

„Fata trebuie să promită că nu se va uita la nici un băiat (inclusiv tatăl și fratele ei) pentru o anumită perioadă de timp. Poate fi vorba de o lună sau o săptămână, iar în acest timp nu poți merge nici la școală. Această tradiție presupune faptul că te vei proteja de băieți”.

7. Malaezia

„Pentru a te face mai activă și mai sănătoasă, trebuie să bei ou crud cu un fel de ulei turnat în el”.

8. Brazilia

„Atunci când o fată are prima menstruație, toți prietenii apropiați și familia trebuie să afle despre asta. E ca un ritual de celebrare.”

9. Croația

„Ceilalți membri ai familiei te lasă să servești un pahar de vin roșu atunci când ai prima menstruație.”

10. Canada

„Atunci când ai prima menstruație, trebuie să treci printr-o dietă de detoxifiere de măceșe și nu mai ai voie să mănânci măceșe timp de 1 an.”

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !