KAUFLAND şochează ROMÂNIA! Se întâmplă ÎN TOATE MAGAZINELE.Au anunţat acum, ÎNCEPE

Retailerii dau semne că au înţeles direcţia spre care se îndreaptă piaţa din România: consumatorii caută şi doresc să cumpere tot mai mult produse fabricate pe plan local, de către producători care asigură locuri de muncă şi plătesc taxe ce ajută comunităţile locale să se susţină. Iar noua faţă a retailului începe să se vadă cel mai bine la Kaufland, prima reţea care, de altfel, a şi făcut un program cu o asociaţie de producători pentru a vinde fructe şi legume româneşti în cadrul programului ”Țara mea”.

Potrivit reprezentantului lanţului de retail, susţinerea producătorilor români reprezintă un pilon important al strategiei de business Kaufland România. Astfel, toate sortimentele de pâine sunt produse în România, în timp ce ouăle de la găini autohtone au o prezenţă la raft de 90%, iar mierea românească se găseşte în procent de 60%.

”Avem peste 50% din produsele oferite în magazine cu ţara de origine România. Încă de la început, din 2005, am ales să susţinem producţia autohtonă, această susţinere fiind şi prima noastră opţiune în politica de achiziţii. Ne preocupăm şi de semnalizarea corespunzătoare a produselor româneşti la raft.

La nivel de achiziţie putem spune ca 100% din sistemul de panificaţie este din produse provenite din România, avem 13 magazine şi cu aproximaţie 150 de furnizori de panificaţie ne livrează zilnic pâine proaspătă. La ouă, 90% din articolele de la raft sunt cumpărate din România, iar la miere 60%. În ultimii trei ani am încercat să mărim numărul de produse lactate cu articole provenite din România.

Numărul acestor articole a crescut anual cu 15%, care acum este mai mare de jumătate din întreg sortimentul de lactate”, a declarat Ionuţ Parfente, directorul Departamentului de Achiziţii Legume şi Fructe Kaufland, prezent în cadrul Conferinţei MediafaxTalks ”Fermierii României”, un eveniment organizat de Mediafax.ro în parteneriat cu Agrointeligenţa.

sursa: revistafresh.ro

10 motive pentru care nu te poți opri din mâncat

 

Ce se întâmplă dacă vrei în mod constant să mănânci ceva? În primul rând, trebuie să înțelegi de ce îți este foame și dacă îți este cu adevărat foame. Astăzi te vom ajuta să îți dai seama de aceste lucruri și îți vom spune cum trebuie să procedezi.

Iată 10 motive pentru care nu te poți opri din mâncat

1. Setea

Dacă ai mâncat recent și-ți este foame din nou, adu-ți aminte când ai băut ultima dată apă. Bea un pahar și așteaptă o vreme. Sentimentul de foame va scădea și e posibil să-ți dai seama că nu-ți era de fapt foame deloc.

Continuă să bei apă. Cel mai bine este să-ți antrenezi corpul să consume multă apă dimineața și cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă.

2. Calorii goale

„Mi-e poftă de ceva gustos”. Aici este vorba despre caloriile goale. Gustările dulci, chiar și în cantități mici, întăresc pofta de mâncare, fără a satura corpul cu substanțe nutritive utile. Cel mai bine este să reduci cantitatea de carbohidrați rapizi și să mănânci alimente sănătoase.

3. Lipsa de somn

Cu 7-8 ore de somn, sentimentul de foame nu te va trezi în toiul nopții. Noaptea, corpul tău produce melatonină, care este responsabilă nu numai pentru buna funcționare a organelor noastre, ci și pentru aspectul nostru. Încearcă să adormi înainte de miezul nopții pentru a arăta proaspătă și frumoasă.

4. Comportamentul sub stres

Suntem împărțiți în două categorii în ceea ce privește stresul: cei care nici măcar nu se pot uita la mâncare și cei care știu că o prăjitură delicioasă îi va ajuta în orice situație teribilă. Dacă faci parte din al doilea grup, asta este pentru tine.

Principala regulă este să îți aduci aminte că stresul nu este o scuză pentru a da fuga în magazinele cu dulciuri. Fă orice altceva în afară de asta: citește o carte, urmărește o emisiune TV, sună o rudă. Mai bine fă ceva util în loc să te plângi de pofta de înghețată.

5. Gustări necorespunzătoare

Alcoolul stimulează pofta de mâncare. Prin urmare, înainte de o petrecere cu prietenii, ai grijă să iei masa în avans. Alege gustări ușoare și sănătoase.

6. Lipsa de proteine

Nu uita să incluzi proteinele în alimentația ta, deoarece lipsa lor îți va taxa vivacitatea și energia. Legumele și fructele sunt importante, dar proteinele sunt baza alimentației tale. Există iaurt grecesc, carne slabă, carne de pui, ouă și multe alte produse pe care le ai la dispoziție, așa că nu există scuze aici.

7. Lipsa grăsimilor corecte

Există diferite tipuri de grăsimi. Alimentele rapide, prăjite, grase, afumate și făinoase trebuie lăsate pentru ocazii speciale. Dar grăsimile utile ar trebui să fie pe lista noastră săptămânală de cumpărături: ulei de măsline, pește roșu, nuci, avocado și semințe. Nu sacrifica grăsimile esențiale în căutarea unui corp perfect. Ele te ajută. Excluse însă de pe listă sunt grăsimile trans.

8. O dietă precară

În mod normal, ar trebui să avem 5 mese pe zi: mic dejun, prânz, cină și 2 gustări ușoare. Nu trebuie să le ignori.
Regula: Porțiuni mici la intervale aproximativ egale.

9. Instagram

Tendința de a fotografia mese frumoase și a le posta pe Instagram ne face să ne gândim mereu la mâncare. Navigatul pe Instagram la fel. Diminuează consumul zilnic de fotografii alimentare și te vei simți mult mai bine.

10. Gustările în deplasare

Atunci când gâfâi și mănânci în același timp, corpul nu înțelege nimic și îți cere din nou de mâncare. Principala regulă este să te relaxezi și să tratezi consumul de alimente ca pe un ritual plăcut. Un alt truc ca să-ți păcălești corpul este să mesteci mai mult.

10 alimente PERFECTE pentru DETOXIFIEREA FICATULUI! Tu le consumi?

Ficatul are o importanță deosebită pentru noi, fiind un organ fără de care corpul uman nu ar mai putea funcționa corect. Acesta cântărește 1,5 kg și are o culoare roșie maronie. Este important deoarece filtrează sângele care trece prin tractul digestiv al organismului, asigurându-se că substanțele chimice sunt detoxifiate și medicamentele sunt metabolizate. Cu o astfel de funcție, ficatul este predispus la a deveni mai puțin funcțional, cu cât filtrează mai mult sânge. În acest articol, ți-am pregătit 10 alimente care te pot ajuta să detoxifici ficatul pe cale naturală.

Iată care sunt simptomele unui ficat intoxicat:

balonarea în zona abdominală
disconfort în zona în care este localizat ficatul
durere, arsuri la stomac, transpirație excesivă și creștere în greutate
pete întunecate care apar pe piele – numite pete hepatice
digerarea anevoioasă a alimentelor care conțin multe grăsimi
Dacă le regăsești, consultă lista de alimente benefice pentru detoxifierea naturală a ficatului, pregătită mai jos:

Top 10 alimente pentru detoxifierea ficatului

1. Morcovii organici

Morcovii nu au doar capacitatea de a detoxifia ficatul, ci și de a-l curăța, sporind astfel funcția hepatică. Este recomandat să consumi 2-3 morcovi pe zi, căci sunt bogați în vitamina A, V, D, E, potasiu, magneziu, fosfor, biotină și alți nutrienți esențiali pentru ficat, dar și întregul corp.

2. Spanac

Este plin de proteine și are proprietatea de a neutraliza substanțele chimice, toxice, metalele grele și alți compuși dăunători din ficat. Spanacul conține vitamina B1, K, B6, fier, magneziu, acid folic, cupru și mulți alți nutrienți benefici pentru sănătatea ficatului.

3. Broccoli

Broccoli este una dintre legumele verzi care a fost legată de prevenirea formelor de cancer ce au legătură cu nivelurile ridicate de estrogen. De asemenea, conține mulți nutrienți care detoxifică enzimele ficatului, fiind bogat în vitamine și minerale de o importanță vitală pentru organismul uman.

4. Usturoiul

Acesta poate activa anumite enzime ale ficatului care pot elimina toxinele dăunătoare din organism. Faptul că usturoiul conține alicină ajută la îndepărtarea toxinelor din ficat și creșterea funcției hepatice.

5. Roșiile

Licopena din roșii este un antioxidant natural puternic și eficient, care ajută și la îndepărtarea toxinelor din ficat. Roșiile conțin vitamina A, C, E și pot detoxifia corpul uman la nivel de ADN, datorită licopenei.

6. Merele

Acestea ar trebui să fie incluse nu numai în dieta de detoxifiere, ci și în cea zilnică, întrucât conțin acid malic, care asigură deschiderea ductelor ce favorizează filtrarea sângelui de către ficat.

7. Avocado

Avocado conține substanțe nutritive precum vitamina K, B5, E, C, acid folic, potasiu, vitamina A, magneziu, dar și alți compuși care măresc producția naturală a glutationului, o substanță din organism care ajută la eliminarea toxinelor din ficat.

8. Grapefruit

Grapefruitul are un număr destul de mare de beneficii. Este bogat în fibre, vitamina C, licopenă, colină și potasiu, precum și multe alte substanțe nutritive sănătoase. Antioxidanții din acest fruct ajută la eliminarea toxinelor dăunătoare din ficat, precum și la îmbunătățirea curățării acestuia.

9. Ceai Verde

Ceaiul verde este considerat un agent de bază care ajută la curățarea ficatului. Catecinele din acest ceai verde îmbunătățesc funcția hepatică. Nu folosi extract de ceai verde pentru a trata ficatul, ci doar ceaiul original.

10. Lămâi

Lămâile conțin și ele vitamine și substanțe nutrivite care pot curăța ficatul și spori funcția hepatică, prin urmare, ar trebui să facă parte din dieta zilnică menită să protejeze și să detoxifice ficatul.

20 de SECRETE despre ALIMENTE care te vor face PRAF! La al 15-lea îți va sta MINTEA ÎN LOC!

Alimentele pe care le consumăm în fiecare zi sunt o parte super importantă a vieții noastre, însă există o grămadă de secrete fascinante pe care nici măcar nu ni le-am putea imagina despre ele. Noi am aflat câteva dintre cele mai fascinante și mai puțin cunoscute lucruri despre alimentele pe care le savurăm zilnic. Descoperă și tu!

1. Apa de nucă de cocos poate fi folosită ca substitut pentru plasma sângelui, în caz de operație urgentă.

2. Oamenii de știință pot transforma untul de arahide în diamante, iar asta datorită conținutului ridicat de carbon pe care acest unt îl are.

3. Mâncarea din avioane nu este foarte gustoasă deoarece simțurile mirosului și al gustului scad cu circa 30% atunci când suntem în interiorul unei cabine sub presiune și la foarte mare înălțime.

4. Există o varietate atât de mare de tipuri de mere care se cunosc, încât ți-ar trebui 20 de ani din viață să le guști pe toate, iar asta dacă ai mânca un măr în fiecare zi.

5. Brânza este alimentul cel mai des furat din lume – circa 4% din toată cantitatea de brânză dispare în mod misterios în fiecare an.

6. Un baton de ciocolată de 100 de grame necesită aproape 1,700 de litri de apă pentru a se face.

7. Un singur burger de la Mc Donald’s poate conține carne de la 100 de vaci diferite.

8. Cartofii pot să absoarbă și să reflecte semnalul Wi-Fi, datorită chimiei și a conținutului lor mare de apă.

9. Prima dinamită a fost făcută din alune, din moment ce uleiul de alune a fost folosit pentru a produce nitroglicerina, una dintre componentele majore ale dinamitei.

10. Poți acoperi de 8 ori Marele Zid Chinezesc cu numărul de borcane de Nutella vândute într-un singur an.

11. Extractul din fructul călugărului este de aproape 300 de ori mai dulce decât zahărul.

12. Sucul de portocale 100% natural cumpărat din supermarket-uri este de fapt 100% artificial aromatizat de companiile de parfumuri.

13. Pliculețele de ceai au fost create în mod accidental, din moment ce consumatorii au început să folosească mostrele de ceai în același fel ca și infuzorii.

14. Eschimoșii folosesc frigiderul pentru a împiedica înghețarea mâncării lor.

15. Oamenii sunt codați genetic să tânjească după zahăr.

16. Ketchup-ul a fost compresat în formă de pastile și vândut ca un medicament pentru a vindeca diareea, în anii 1800.

17. Dacă este lăsat direct pe piele pentru o perioadă lungă de timp, usturoiul poate cauza arsuri de gradul 3, deoarece chimicalele din el sunt atât de puternice.

18. Mc Donald’s vinde o medie de 75 de burgeri în fiecare secundă a zilei, la scară globală.

19. Pe 10 august 2015, astronauții NASA au mâncat varză crescută în spațiu, pentru prima dată în viață.

20. Dacă vegetarianismul ar fi adoptat la scară mondială până în anul 2050, ar preveni moartea a 7 milioane de oameni pe an.

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !