Mulţi cred că poveştile cu copii crescuţi de animale există doar în filme. Într-adevăr, astfel de cazuri sunt rare, dar ele sunt cât se poate de reale. De-a lungul istoriei, au existat peste 100 de cazuri documentate de copii crescuţi de animale, în sălbăticie, fără contact cu oamenii.
Din cauza izolării de civilizaţie şi a nevoii de a supravieţui, aceşti copii au adoptat trăsăturile animalelor care i-au îngrijit. În acest articol îţi prezentăm poveştile extraordinare ale unor astfel de oameni. Deşi sunt şocante, ele ne demonstrează că instinctul de supravieţuire depăşeşte orice obstacol.
Un caz celebru de copii crescuţi de animale e cel al Marinei Chapman. Fata s-a născut în 1950 în Columbia, iar când avea doar patru ani a fost răpită din satul unde trăia. Nu se ştie din ce motiv, la scurt timp, răpitorii s-au răzgândit şi au abandonat-o în mijlocul junglei.
.
.
Un copil de doar patru ani, abandonat în sălbăticie, n-ar avea prea multe şanse de supravieţuire. Însă povestea Marinei ne-a demonstrat că se poate. Speriată, fetiţa s-a împrietenit cu un grup de maimuţe capucin, care a adoptat-o.
În 1867, nişte vânători au descoperit ceva uimitor în pădurea Bulandshahr din India. Umblând prin pădure, ei au zărit o fiinţă umanoidă, care părea a fi un băiat de aproximativ 6-7 ani. Băiatul umbla în patru labe, alături de o haită de lupi. Animalele şi băiatul au intrat într-o peşteră, iar vânătorii i-au urmărit. După un timp, vânătorii au pătruns în peşteră, au ucis lupii şi l-au găsit pe băiat.
L-au luat cu ei şi l-au dus înapoi în civilizaţie, unde a fost internat într-un orfelinat, iar îngrijitoarele l-au botezat Dina Sanichar. Medicii care l-au studiat pe Dina au descoperit că el avea toate trăsăturile şi comportamentele unui animal sălbatic.
Refuza să fie îmbrăcat şi smulgea de pe el toate hainele pe care i le puneau îngrijitoarele. La fel ca lupii, Dina rodea oase şi scotea sunete animalice. Deşi i se gătea constant, el prefera carnea crudă.
Dina a rămas alături de oameni pentru următorii 20 de ani, dar nu a reuşit decât să înveţe să stea pe două picioare, să se îmbrace (deşi cu dificultate), să mănânce din farfurie şi să bea din pahar. Nu a învăţat niciodată să vorbească, dar i-a plăcut foarte mult să fumeze. A murit de tuberculoză, în 1895.
3. Andrei Tolstyk: Crescut de un câine, în izolare totală
Născut în Siberia, Andrei Tolstyk a fost abandonat de părinţi pe când avea doar trei luni. Deoarece familia locuia într-un sat izolat, nimeni nu şi-a dat seama că Andrei fusese lăsat singur. Neputincios şi lipsit de apărate, bebeluşul a fost salvat de un câine, care şi-a asumat misiunea de a-l îngriji.
Timp de şapte ani, băiatul a fost crescut de câini, în izolare totală. Când şi-au dat seama că băiatul nu fusese înscris la şcoală, asistenţii sociali au început să investigheze ce s-a întâmplat cu el. Au descoperit un băiat incapabil să vorbească, cu un comportament de animal.
Privat atât de mult timp de contactul cu oamenii, Andrei adoptase comportamentul unui câine. Mergea în patru labe, muşca, adulmeca hrana înainte de a o mânca şi îi era frică de oameni. A fost internat într-un orfelinat, iar la început a fost extrem de agresiv cu oricine încerca să se apropie.
Apoi, treptat, Andrei s-a obişnuit cu prezenţa umană şi a învăţat să meargă pe două picioare şi chiar să folosească lingura. Din păcate, băiatul n-a învăţat niciodată să vorbească, folosind doar limbajul semnelor pentru a comunica.
Cazul românului Traian Căldărar
Traian Căldărar a trăit timp de trei ani în sălbăticie, alături de o haită de câini sălbăticiţi. Povestea băiatului este una extrem de tristă. S-a născut într-o familie cu probleme, ambii părinţi fiind cerşetori. În primii ani de viaţă, a fost neglijat, înfometat şi bătut de părinţi.
Într-un final, aceştia l-au părăsit şi au plecat la cerşit în Italia. Nevoit să se descurce singur, băiatul de doar 6 ani s-a adăpostit într-o pădure, unde a trăit alături de o haită de câini sălbăticiţi. Când a fost găsit, trăia într-o cutie de carton şi era complet dezbrăcat.
Avea numeroase răni infectate pe corp, suferea de malnutriţie severă şi de rahitism şi avea un comportament animalic. Devenea violent atunci când îi era foame şi era incapabil să vorbească. Din câte se pare, Traian nu ar fi putut supravieţui în sălbăticie atât de mult timp de unul singur.
Medicii care l-au examinat cred că micuţul a fost îngrijit de o haită de câini sălbăticiţi, de la care a preluat şi comportamentul. Băiatul a fost internat la spitalul din Făgăraş, iar după ce s-a însănătoşit s-a întors acasă, la părinţi.
Pentru că nici de această dată părinţii n-au avut grijă de el, Traian a fost mutat într-un centru de plasament. A învăţat să vorbească şi a scăpat de comportamentul antisocial, reuşit să meargă la şcoală.
continuarea aici
