ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Doliu în lumea showbiz-ului. Chirurgul vedetelor s-a stins din viață fulgerător în urma unui accident rutier. Călin Doboș a operat mai multe persoane publice din România, între care Simona Trașcă și Bianca Drăgușanu.
Potrivit Spynews, Călin Doboș, cunoscut drept chirurgul vedetelor, s-a stins din viață în urma unui accident rutier. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri la amiază, pe Pasajul Basarab din Capitală.
Se pare că medicul se afla pe scuter, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare. În accident nu au fost implicate și alte vehicule. Imediat după impact, traficul rutier a fost oprit pe Pasajul Basarab, sensul Grozăvești – Titulescu.
Călin Doboș este unul dintre medicii esteticieni din țara noastră care a colaborat cu multe vedete din showbiz-ul românesc.
Pe site-ul clinicii sale, Călin Doboș spunea că a făcut prima intervenție de chirurgie estetică în studenție și de atunci sute de pacienți pe an au beneficiat de serviciile sale.
Medicul spunea că folosește tehnologii de ultimă generație și că-i ajută pe pacienții săi să își schimbe viața, să își recapete încrederea în ei.
Una dintre vedetele cu care a colaborat medicul Călin Doboș este Bianca Drăgușanu, care s-a declarat extrem de afectată de cele întâmplate. Pentru ea, Doboș nu a fost doar un medic, ci și un prieten apropiat. Bianca a mărturisit că este în stare de șoc și că nu îi vine să creadă cele întâmplate.
”Mi se pare că e ireal și că nu e adevărat și nu pot să cred așa ceva. Sunt în stare de șoc și nu îmi găsesc cuvintele prin care să îmi iau rămas-bun de la el… Deci nu a fost doar un prieten și un doctor, făcea parte din familia mea, l-am văzut în arest, am fost la el, a ieșit acum vreo șase luni…”, a declarat, în exclusivitate, Bianca Drăgușanu pentru SpyNews.
Chirurgul vedetelor a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru uciderea din culpă a unei paciente. S-a întâmplat în 2020 când Călin Doboș a încercat să fugă din țară, dar a fost prins la 3 dimineața în Vama Nădlac și trimis în arest.
Decizia judecătorilor a inclus şi suspendarea dreptului de liberă practică, întrucât medicul făcuse ilegal, în urmă cu 7 ani, liposucții, deşi nu avea licenţă.
O pacientă în vârstă de 36 de ani, din Galați, a murit la scurt timp după intervenţie din cauza unor complicaţii.
Sentinţa Curţii de Apel l-a condamnat pe medic la 3 ani de închisoare cu executare şi interzicerea dreptului de a profesa timp de 4 ani.
Written by: admin
todaymartie 26, 2024 3268 1