A văzut un bebeluş în maşină. Alături, un bilet. Când l-a citit, a chemat Poliţia

Fotografia unui bebeluş abandonat într-o maşină, în parcarea unui supermarket, a împărţit internetul în două: pe de o parte, sunt oameni care, după ce i-au aflat povestea, s-au arătat încântaţi de gestul mamei; pe de altă parte, au fost voci care au susţinut, sus şi tare, că femeia ar trebui să fie decăzută din drepturile părinteşti şi micuţul – dus la orfelinat.

Fotografia în cauză a fost făcută în parcarea unui supermarket din Porirua, Noua Zeelandă, de un bărbat care a parcat lângă maşina în care se afla bebeluşul.

„Mama e înăuntru, face câteva cumpărături. Dacă vezi că am nevoie de ceva, sun-o!”, scria pe biletul pus peste bebeluş. Mai jos, era şi numărul de telefon al mamei.

„Când am văzut bebeluşul abandonat în maşină, cu biletul de gât, ne-am speriat! Apoi am citit mesajul… După aceea, am decis, împreună cu soţia mea, să stăm lângă maşină, să vedem dacă mama copilului îşi face apariţia şi cât de repede”, a declarat bărbatul, pentru presa locală.

Fotografia, postată pe o reţea de socializare, a devenit în câteva minute virală.

După ce a văzut-o, Sue Campbell, un asistent social, a atras atenţia asupra riscurilor la care sunt supuşi copiii lăsaţi în maşină, nesupravegheaţi: „Copiii se pot deshidrata extrem de repede. În plus, un bebeluş nu se poate apăra, nu poate striga după ajutor, în caz de nevoie…”

Mama inconştientă trebuie să plătească acum o amendă de 1.600 de dolari pentru că a lăsat copilul nesupravegheat în maşină. Din fericire, micuţul nu a avut de suferit, de pe urma neglijenţei mamei.

Sursa: realitatea.net

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE