Accident rutier deosebit de grav în Caraș-Severin. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs vineri, 15 aprilie, în județul Caraș Severin, mai precis în zona localității Teregova, pe DN6. Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două microbuze și un autoturism.

a

Accident rutier cu victime în Caraș-Severin

Două microbuze și un autoturism au intrat în coliziune pe DN6, în județul Caraș-Severin. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de pompieri, dar și echipaje SMURD, un elicopter și șase Ambulanțe.

La fața locului, salvatorii intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple, trei autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, căpitan Anca Balint.

Potrivit primelor informații publicate de presa locală (caon.ro), accidentul a avut loc în jurul orei 14.20. 11 persoane sunt rănite.

23 de persoane implicate în accident

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în cele trei mijloace de transport implicate în accident se aflau, în total, 23 de persoane: 5 persoane în Ford Tranzit (microbuz), 2 persoane în Ford Focus (autoturism), 16 persoane (13 minori + 3 adulți) în cel de-al doilea Ford Tranzit (microbuz).

Dintre acestea, 10 primesc îngrijiri medicale la fața locului. Echipajul de pe elicopterul SMURD execută manevre de resuscitare pentru o fetiță de 11 ani.

Centrul Info Trafic al Poliției Române a anunțat că, în zona accidentului, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de deplasare.

Pe DN 6 Orșova-Caransebeș, la intrarea în localitatea Teregova, județul Caraș-Severin, s-a produs o coliziune frontală între două microbuze. Potrivit primelor informații, două persoane sunt încarcerate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare, a transmis Poliția.

Știre în curs de actualizare

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com