ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Printre numeroasele învățături se află și o rugăciune pe care o rostea la începutul fiecărei zi.
”Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriti şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţă Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.”
Amigdalele și vegetațiile adenoide sunt utile atâta vreme cât funcționează normal, reprezentând, din punct de vedere imunologic, o poartă eficientă de apărare. Dar dacă un pacient face mai mult de 4-5 episoade de amigdalită acută, atunci amigdalele se transformă într-un focar de infecţie.
Cauzele principale ale amigdalitei cronice
Dintre cauzele principale pot fi amintite: amigdalitele repetate în copilărie, afecţiunile ce provoacă respiraţie nazală deficitară cum ar fi deviaţia de sept, rinita cronică hipertrofică, rinita cronică vasomotorie. Respiraţia orală, în urma obstrucţiei nazale are o acţiune vătamătoare asupra amigdalelor prin aerul inspirat care antrenează o serie de factori nocivi – termici, chimici, biologici – care acţionează direct asupra amigdalelor.
În tabloul clinic se întâlnește halena fetidă, durerea la deglutiţie, însoţite de obicei de subfebrilitate, oboseală, dureri articulare. Pacienţii cu amigdalită cronică au o sensibilitate permanentă la alimente și lichide reci. Adesea bolnavii prezintă accese de tuse și eliminarea de grunji alb gălbui cu un miros neplăcut.
Tratamentul naturist al amigdalitelor cronice
În portofoliul companiei Hofigal se regăsesc o serie de produse apifitoterapeutice şi gemoterapeutice care previn infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare sau pot diminua riscul complicaţiilor în cazul declanşării virozelor respiratorii.
Iată câteva dintre acestea:
Hofimun
Are în compoziţia sa extract concentrat de Echinacea, gluconat de zinc, vitamina C. Are acţiune antiinflamatoare şi imunostimulatoare, prin creşterea rezistenţei nespecifice a organismului.
Hofimun forte
Este un supliment nutritiv fitocomplex ce conține extract din fructe de zmeur, extract din Echinaceea, extract concentrat din rădăcină de lemn dulce și ascorbat de magneziu, cu rol de reechilibrare a mecanismelor de apărare ale organismului, prevenirea unor afecţiuni virale, creşterea rezistenţei imune fata de germeni microbieni şi micotici.
Echina vit C
Conţine extract de fructe de cătină, extract de roiniţă, extract de fructe de măceş, extract de Echinacea, extract de fructe de zmeur, seminţe degresate de in. Are proprietăţi de stimulare şi echilibrare a sistemului imunitar, de vitaminizare, de remineralizare şi fortifiere a organismului.
Gemoderivat din mlădiţe de măceş
Este un supliment alimentar cu excelente proprietăți biologice, ce prezintă o acţiune antiinflamatoare, antialergică, osteoblastică.
surs:antena3.ro/aquiahora.ro
Written by: admin