Alegeri locale 2020. Lista de candidați înscriși în cursa pentru Primăria Capitalei

Alegeri locale 2020. Șapte candidați s-au înscris în cursa electorală care are loc în 27 septembrie 2020, în București, pentru obținerea unui mandat la conducerea Primăria Capitalei.

Lista completă a candidaților înscriși la alegerile locale 2020, pentru funcția de primar general al Capitalei:

-► Nicușor Dan – susținut de PNL și USR PLUS
-► Gabriela Firea – susținută de PSD
-► Traian Băsescu – susținut de PMP
-► Călin Popescu Tăriceanu – susținut de ALDE
-► Ioan Sîrbu – susținut de Pro România
-► Ilan Laufer – susținut de Forța Identității Naționale și Platforma Social Liberală
-► Viorel Cataramă – susținut de alianța Mișcarea Patrioților Români

Calendar alegeri locale 2020

Înscrierea candidaților la alegerile locale 2020 se face până în 18 august 2020.

Până la 19 august, birourile electorale de circumscripţie acceptă sau resping, prin hotărâre, candidaturile depuse. Urmează o perioadă de contestaţii. La 24 august, instanţele la care au fost depuse contestaţii aduc la cunoştinţa birourilor electorale de circumscripţie hotărârile definitive privind candidaturile. În aceeaşi zi, candidaturile rămân definitive.

La 25 august, partidele şi alianţele comunică reprezentanţii în Biroul Electoral Central.

La 26 august are loc tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot. Până la 27 august, primarii stabilesc locurile speciale pentru afişaj electoral şi asigură amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora.

Campania electorală începe în data de 28 august 2020, cu 30 de zile înainte de data alegerilor. La 26 septembrie 2020, ora 7.00, în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, se încheie campania electorală.

Obiectivele candidaților la Primăria Capitalei, alegeri locale 2020

Nicușor Dan: ”Putem să facem”

Candidatul susţinut de Alianţa USR PLUS şi PNL, Nicușor Dan, a anunțat că are în vedere rezolvarea problemei traficului rutier, a metroului de suprafaţă, reabilitarea liniilor de tramvai, semaforizarea inteligentă sau reţeaua de mari parcări la intrarea în oraş. Agerpres

“Putem să rezolvăm problema poluării din Bucureşti, pentru trebuie să facem noi spaţii verzi, nu ca actuala administraţie, cum a făcut nu mai târziu de acum trei zile, să prevadă dispariţia a 25 de hectare de spaţiu verde. Putem să rezolvăm problema termoficării, putem să luăm bani europeni pentru termoficare, pentru soluţii inteligente de transport, pentru spaţii verzi, pentru infrastructură şcolară, putem să facem din Bucureşti un oraş prietenos cu copiii. Putem să facem din Bucureşti un centru regional pentru tehnologie, putem să facem din Bucureşti centrul cultural şi academic al sud-estului Europei şi putem să facem din Bucureşti oraşul de care să fim mândri şi din care copiii noştri să nu vrea să plece”, a spus Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Nicușor Dan este singurul candidat la funcția de primar general care are un site electoral, noulbucuresti.ro, însă acolo nu apare și programul electoral, ci doar câteva idei generale legate de administrația publică.

Gabriela Firea: ”Voi continua toate proiectele de dezvoltare”

Candidatul susţinut de Partidul Social Democrat, Gabriela Firea, afirmă că principalul său obiectiv este continuarea proiectelor pe care le-a demarat deja. Agerpres

Deşi lucrurile par foarte complicate în acest moment, cred că ele sunt simple – bucureştenii au de ales între mine, care voi continua toate proiectele de dezvoltare ale Capitalei, echipa mea (…) şi candidatul dreptei unite, care a anunţat cât se poate de clar că, dacă va ajunge vreodată la Primărie, va elimina sau reduce drastic subvenţiile pentru transportul public în comun şi pentru termoficare”, a spus Firea.

Primarul general a explicat că există peste un milion şi jumătate de bucureşteni care folosesc zilnic transportul public în comun, şi, de asemenea, peste un milion şi jumătate de persoane care sunt racordate la reţeaua de termoficare, iar lucrurile anunţate de contracandidatul său ar însemna aducerea în stadiul de sărăcie a multor oameni din Bucureşti.

Traian Băsescu: ”Fondul problemei este poluarea”

Candidatul susţinut de Partidul Mișcarea Populară, europarlamentarul Traian Băsescu, afirmă, referitor la administrarea Capitalei, că problema de fond este poluarea, iar soluţia pe care o va aplica este aceea a eliminării pierderilor de căldură. Agerpres

“Fondul problemei este poluarea, care trebuie rezolvată în primul rând reducând pierderile de energie prin izolarea termică a blocurilor şi a caselor. Atâta timp cât blocurile pierd 20% din cantitatea de căldură, încălzesc atmosfera – cei care produc energie – asta consumă şi eliberează în atmosferă emisii de carbon. Una din soluţii este să eliminăm pierderile de căldură şi în felul acesta se va produce mai puţină energie termică pentru încălzire. Este soluţia pe care o veţi vedea pusă prima pentru toate statele UE pe lista de priorităţi în acest proces al Europei verzi”, a punctat Băsescu.

În ceea ce priveşte încălzirea şi apa caldă, el a susţinut că acestea au rămas la stadiul la care le-a lăsat când era primar general al Capitalei.

″Încălzirea şi apa caldă au rămas la stadiul la care le-am lăsat. Am făcut contorizarea în mandatul meu, am modernizat şi automatizat cele 756 de puncte termice şi de atunci s-a ştiut că RADET-ul va intra în faliment, odată cu contorizarea la scară de bloc. Toată lumea a ştiut lucrul ăsta, nu s-a făcut nimic. Ce trebuia făcut? Trebuiau aduse, în spatele noilor puncte termice automatizate, centralele de cvartal, care să fie cuplate la unu, două, trei puncte termice, în funcţie de numărul de blocuri”, a explicat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

În viziunea lui, soluţia la traficul rutier aglomerat din Capitală este construirea de pasaje subterane.

La Piaţa Romană ai nevoie de un pasaj subteran, la Arcul de Triumf ai nevoie de un pasaj subteran. Numai aşa poţi să fluidizezi traficul. Nu eu le-am inventat. Sunt într-un studiu finanţat de Guvernul japonez, pe care eu l-am găsit în primărie şi am încercat să îl pun în aplicare. Pasajul Basarab e unul din efecte, pasajul de la Casei Presei Libere este altul”, a mai arătat Băsescu.

Călin Popescu Tăriceanu:  ”Principala problemă pe care o văd la București este de departe, în acest moment, rezolvarea problemelor de trafic”

Călin Popescu Tăriceanu, care este și președintele ALDE, este candidatul susținut de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Agerpres

Care sunt problemele Bucureștiului, în viziunea lui Tăriceanu:

Principala problemă pe care o văd la București este de departe, în acest moment, rezolvarea problemelor de trafic. Dar fără un plan urbanistic general aceste probleme de trafic nu vor putea fi rezolvate. Cine crede că făcând un pasaj se rezolvă problema, un singur pasaj, se înșală. Știți care este definiția pasajului? Drumul cel mai scurt între 2 semafoare. Deci trebuie gândită circulația și traficul Bucureștiului, în primul rând, așa cum spuneam, cu specialiști.

În al doilea rând, planul de urbanism trebuie să fie dezbătut cu cetățenii. El trebuie să fie înțeles, explicat și înțeles de cetățeni, și susținut de ei.” – a spus Tăriceanu la lansarea candidaturii.

”Foarte mulți cred că Bucureștiul poate să devină un pol de atracție turistică. rebuie să vă spun că da, poate să devină un pol de atracție turistică, dar trebuie să fim realiști, că nu ne putem compara cu Viena, care este o capitală imperială. Bucureștiul are atuurile lui, pe care, sigur, trebuie să le valorificăm. Dar atuurile lui, probabil se găsesc în altă parte și ele trebuiesc potențate.” – a mai declarat liderul ALDE.

Ioan Sîrbu: ”Știu, pot şi vreau să fac treabă”

Candidatul susţinut de Alianţa PRO Bucureşti 2020 (formată din liderii politici Victor Ponta și Robert Negoiță) este Ioan Sîrbu, medic militar în rezervă. Agerpres

Sîrbu afirmă că administraţia Bucureştiului are nevoie de un medic la conducere în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a putea fi traversată această perioadă fără pierderi şi fără consecinţe asupra vieţii bucureştenilor.

În ceea ce mă priveşte: ştiu, pot şi vreau să fac treabă în cadrul acestei alianţe de succes. Şi, mai cu seamă, ca manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central şi şef al Direcţiei Medicale, sunt funcţii pe care le-am deţinut în cariera mea medico-militară, fiind la bază medic militar, am reuşit să fac din aceste două instituţii poate cele mai prestigioase unităţi medicale din România. Acest exerciţiu al meu, administrativ şi managerial, îmi dă posibilitatea să pot să vin cu soluţii pe care să le implementez şi să putem împreună să traversăm această pandemie”, a spus Sîrbu.

Ilan Laufer: ”Vă ofer o alternativă reală, tânără, civilizată și cu viziune antreprenorială”

Candidatul susținut de alianța formată între Forța Identității Naționale și Platforma Social Liberală este Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernul PSD care a fost condus de Mihai Tudose. Facebook.com

Ilan Laufer nu și-a prezentat, deocamdată, programul electoral, dar a făcut câteva promisiuni electorale pe pagina sa de Facebook.

Vă ofer o alternativă reală, tânără, civilizată și cu viziune antreprenorială care vrea și este pregătită să schimbe transparent, împreună cu voi, realitatea și clasa politică actuală.”

”În perioada în care am fost Ministru pentru Mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat am creat și implementat cel mai important și de succes proiect din istoria antreprenoriatului românesc: ”Start-Up Nation”, proiect prin care am contribuit la crearea unei noi generații de antreprenori în România și prin intermediul căruia s-au creat peste 60.000 de noi locuri de muncă în economia românească. Proiect pe care îl voi replica la nivelul Bucureștiului, în mandatul meu de Primar General al Capitalei.”

”În mandatul meu de Primar General al Capitalei 50% din bugetul public, destinat achizițiilor publice, va fi redirecționat strict către IMM-urile românești.”

”Eu garantez că 50% din bugetul public destinat achizițiilor publice va fi redirecționat strict către IMM-urile românești, asigurând o transparență de 100%, lucrând în interesul și pentru dezvoltarea capitalului autohton.”

Viorel Cataramă: ”Promisiunea nr. 1, voi organiza un referendum”

Viorel Cataramă este candidatul susținut de alianța Mișcarea Patroților Români, formată din următoarele partide: Dreapta Liberală, Partidul pentru Proiecte și Idei de Interese Locale, Partidul României Europene, Partidul Violet-Democrație Directă, Partidul Socialist Creștin, Partidul Naționalist și Partidul Pirat România. Facebook.com

Cataramă nu și-a prezentat, deocamdată, programul electoral, dar a făcut două promisiuni electorale pe pagina sa de Facebook.

Promisiunea numărul 1: ”Ca Primar General la București, voi organiza un referendum, locuitorii Capitalei urmând a răspunde la următoarea întrebare: Sunteți de acord cu suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale (inclusiv din cauză de Covid)? Notă: se exclude situația în care România ar fi victima unei agresiuni armate.”

Promisiunea numărul 2: ”Ca Primar General la București, voi milita pentru sponsorizarea de către PMB a echipelor de fotbal DINAMO și RAPID. Sunt două nume mari, iubite de bucureșteni. Sunt două echipe care au făcut istorie în Europa și care, cu siguranță, vor reprezenta din nou, cu cinste, țara noastră în competițiile internaționale!”

Sursa: stirileprotv.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com