ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii, a transmis luni un mesaj colegilor din partid din PNL prin care cere demisia lui Florin Cîțu și anunță că nu mai sunt bani de pensii în România. Situația ar putea escalada rapid.
Nu mai sunt bani de pensii și alocații. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut luni o ieșire extrem de dură printr-un mesaj transmis colegilor de partid. Aceasta spune că nu mai sunt bani de pensii în România și îi cere demisia președintelui de partid Florin Cîțu pe care îl acuză de minciună.
Actualul ministru interimar al Muncii spune că premierul interimar și liderul liberalilor ar fi în stare să joace la poker până și banii de pensii. De vineri, 26 noiembrie, nu mai sunt bani de pensii și de alocații pentru că premierul i-ar fi luat printr-o rectificare pentru a da bine în cifre la postările de Facebook.
”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pentru că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, i-a transmis Raluca Tucan lui Florin Cîţu.
Mai mult, ministrul mai acuză şi faptul că preşedintele partidului a negociat doar pentru el şi că nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri în noul Guvern alături de PSD și de UDMR.
Multe pensii ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2022. Noua formulă de calcul a fost propusă de PSD în negocierile pentru noul Guvern și a fost deja acceptată de PNL.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a fost întrebat recent ce se va întâmpla cu pensiile peste 4.000 de lei din România.
”Înseamnă exceptarea – până acum exista un capitol de excepții în Codul Fiscal, nu înseamnă taxă nouă. Cred că este normal, într-o țară, să nu existe deloc excepții, să fie reguli foarte clare și să nu intervină niciodată Executivul cu excepții”, a explicat Marcel Ciolacu, potrivit dcnews.ro.
Conform calculelor, o persoană care avea 4000 lei brut pensie (2,77 puncte de pensie) primea net 3800 lei (impozit 10% pe ce depășește 2000 de lei).
Astfel, de la 1 ianuarie punctul de pensie crește la 1586 lei, iar pensia va crește de la 4.000 de lei brut la 4393 lei brut. De asemenea, la suma care depășește 4.000 de lei se va reține CASS de 10%. 393*10% = 39,3 lei CASS.
Practic, suma rămasă va fi de 4353,7 lei. La această sumă se va plăti un impozit pe venit de 235 lei. (10% din ce depășeste 2.000 de lei). Astfel, suma netă rămasă pensionarului va fi de 4118,7 lei net. Prin urmare, pensionarul va primi net cu 318,7 lei mai mult decât primea în decembrie.
Written by: admin