AD

MONDEN

Alex Dima, despre moartea soției sale: „Mi-am reproşat că am insistat să meargă la doctorul acela”

todayaprilie 23, 2022

Background
share close
AD
AD

Alex Dima face parte din echipa România, te iubesc!’, de la Pro TV. Jurnalistul și-a deschis sufletul în fața lui Cătălin Măruță și i-a povestit despre marea lui dramă de acum 12 ani. Roxana, soția lui, s-a stins din viață, fiind răpusă de cancer. Alex Dima a trebuit să rămână puternic pentru fiica lor, care avea un an și câteva luni când s-a întâmplat tragedia.

Alex Dima ar fi trebuit să devină preot după ce a făcut Seminarul şi Facultatea de Teologie, însă viața l-a dus pe un cu totul alt drum și a ajuns la Pro TV. Se căsătorise recent cu Roxana, pe un acoperiș de bloc. Alex Dima îi pregătise iubitei sale o cununie civilă surpriză.

După doi ani, s-a născut fiica lor, Sara, însă fericirea lor a fost zdruncinată din temelii în momentul în care au aflat că Roxana avea cancer. Alex Dima ar fi mutat și munții din loc doar ca s-o vindece, însă, în ciuda eforturilor lui, peste șase luni, Roxana s-a stins. Sara avea un an și câtena luni la acel moment.

Alex Dima: „O lună mai târziu, am aflat că soţia are cancer’

Alex Dima a oferit câteva detalii despre contextul în care a aflat că soția lui suferă de cancer. Jurnalistul a mai spus că echipa de la Pro TV i-a fost un sprijin în acele momente.

În 2009, am făcut un material la New York cu prinţesa Marina Sturza, care are un centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, Hospice Casa Speranţei de la Braşov. Şi îmi aduc aminte foarte bine cum insistam să o cunosc, să înţeleg ce o determină să facă ceea ce face, să lucreze cu bolnavii de cancer în fază terminală. O întrebam dacă nu o încarcă să fie într-un centru paliativ. Iar ea mi-a răspuns că nu, pentru că sunt oameni acolo şi asta e misiunea ei. Am rămas cu treaba asta în mine. Se întâmpla undeva la sfârşit de noiembrie 2009, pe 1 decembrie a intrat materialul cu ea la Pro TV, iar o lună mai târziu am aflat că soţia mea are cancer. Când eram jos, oamenii de aici, de la Pro TV, m-au luat şi m-au ridicat’, a povestit Alex Dima.

Marele regret al lui Alex Dima

 Alex Dima a rămas puternic și a reușit să depășească momentul tragic datorită fiicei lui. Dacă nu era Sara, jurnalistul spune că ar fi plecat din România pentru că soția lui ajunsese pe mâna unui medic care i-a spus că nu are nimic și acumulase multă ură față de România.

E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai ştiaţi nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta. Pe locul ăsta pentru că (soţia mea-n.r.) a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o aşa cum trebuie. I-a dat nişte creme. Te duci la doctor şi ţi se spune că eşti bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă şi vezi-ţi de viaţă şi acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să ştim. Boala asta se dezvoltă fără să ştii. Când am aflat a fost prea târziu, mult prea târziu.

Cu siguranţă, dacă mergeam în altă parte… Foarte multă vreme eu mi-am reproşat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta şi eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l -am dat apoi în judecată şi colegiul medicilor l-au oprit să mai fie doctor‘, a explicat Alex Dima și într-un interviu pe care i l-a acordat Andreei Esca, la Europa FM, potrivit click.ro.

Jurnalistul a devenit și mamă și tată pentru Sara

M-am dus acasă, unde era mama şi dormea cu Sara. Am trezit-o, am luat-o în braţe şi am început o altă viaţă. (…) Mi-a zis odată, cred că avea doi ani jumătate-trei, m-a luat de mână şi mi-a zis «tu eşti ca o mamă pentru mine». Ne-am oblojit rănile unul la altul. Am încercat să fiu şi mamă pentru ea…‘, îşi aminteşte Alex Dima.

După mai mulți ani, jurnalistul a întâlnit-o pe Georgiana și spune că aceasta i-a atras atenția prin ochii ei, zâmbetul și tupeul.  

Am văzut-o în aeroport, la Timişoara, unde eram la un eveniment, s-a băgat în faţa mea la check-in. Am râs, apoi am privit-o, după filtru am văzut-o iar, priviri în sala de aşteptare, priviri în avion. Trei luni mai târziu, am fost invitat într-o bancă să vorbesc despre copiii din MagicCamp. Şi acolo era ea, s-a ocupat de povestea asta! Şi de atunci e bine. Suntem de aproape 6 ani împreună. Mi-au atras atenţia ochii, zâmbetul şi tupeul‘, a mai povestit jurnalistul.

Sursa Foto: Instagram, Facebook

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com