ALEXANDRA UNGUREANU, TOTUL DESPRE COMPETIȚIA ‚BRAVO AI STIL!’, VIAȚA PERSONALĂ ȘI PLANURILE PENTRU PERIOADA URMĂTOARE | INTERVIU EXCLUSIV

Alexandra Ungureanu este marea câștigătoare a trofeului ‚Bravo, ai stil! Celebrities’! Cu un stil unic și o personalitate frumoasă, ce a făcut-o ușor să fie îndrăgită de către fani, cântăreața a dus acasă premiul pentru cea mai stilată femeie din România.

Aceasta s-a făcut remarcată pe tot parcursul competiției pentru o maturitate stilistică demnă de apreciat și alegeri vestimentare extrem de bune. Noi am vrut să aflăm mai multe despre viața ei personală, despre așteptările cu privire la competiție, dar și despre cum va petrece perioada următoare.  Cu o personalitate spumoasă, Alexandra este plină de umor și extrem de deschisă, acceptând să ne răspundă la toate întrebările.

Verdict: Ți s-a schimbat stilul vestimentar pe parcursul competiției?

Alexandra Ungureanu: Pot să spun că stilul meu vestimentar nu s-a schimbat, după competiție cumva am revenit la zona ce mă caracterizează și la care am ajuns prin ani de zile de experimente și pe măsură ce m-am cunoscut mai bine, am avut mai mare încredere în mine. Când se ajunge la asumare și la înțelegerea feminității se așează și stilul personal.

Eu sunt foarte sigură pe ce exprim de ani de zile, nu pot să zic că s-a schimbat stilul vestimentar, dar am avut lucruri de învățat pentru că domeniul modei este unul extrem de dinamic. De la Maurice Munteanu au fost multe lucruri de învățat, dar și din aparițiile colegelor mele.

Mie mi-a fost foarte greu să diversific, pentru că am ajuns la un stil care mă reprezintă și cumva a trebuit să fac procesul invers, de a experimenta zone diferite. Am reușit să prezint diversitate prin a împleti influența diferiților ani în modă cu trend-uri actuale, cu ce mă reprezintă pe mine, anume stilul effortless prin concepte feminite, ținute de street style actuale, dar și îndrăznețe, pentru că am colaborat și cu mulți designeri români.

Verdict: Te așteptai la acest rezultat?

Alexandra Ungureanu: Partea de reality show este mult mai importantă și am avut emoții pentru că nu știam exact dacă o să fac față. Pe partea de styling am avut parte de o bucurie pentru că mă ocup de imaginea mea de ani buni, iar dintre toate reality show-urile ce sunt la televizor, mi s-a potrivit mânușă.

Partea de reality a fost grea, am avut colege orgolioase, fiecare și-a dorit foarte mult trofeul, iar de aici au pornit situații greu de gestionat. Marea surpriză a fost să constat că lumea de acasă a preferat să aleagă un om cu o educație, cu un discurs, cu repere.

Pe parcurs am simțit că pot, în momentul în care a început difuzarea emisiunilor înregistrate m-am conectat cu persoanele din social media și am avut un feedback, mi-am dat seama că oamenii mă îndrăgesc, dar nu știam cum se va contoriza acest lucru în voturi, atât la mine, cât și la celelalte, în finală nu știam cum o să fie.

Verdict: Au existat momente când ai simțit că vrei să renunți?

Alexandra Ungureanu: Da. În prima lună mi-a fost foarte greu. Cu jurații am avut o surpriză plăcută, dar cel mai greu mi-a fost cu Cătălin. De multe ori părea că am reușit să îl cuceresc, dar în emisiunea următoare se răzgândea. El apreciază altă zonă estetică și a fost mai dur cu mine decât cu alte concurente, dar din partea juriului a fost ok. Din partea concurentelor au existat atacuri încontinuu, cel puțin în prima etapă în care se considera că nu mă integrez. Deja ele erau în concurs când am intrat eu, se formaseră păreri, bisericuțe, mi-a fost greu să mă adaptez.

Când am început să am rezultate bune și au început atacurile la nivel personal, m-am întrebat de ce trebuie să trec prin așa ceva. Până la urmă mi-am găsit puterea pentru a gestiona aceste situații din concurs. Evident că m-au încurajat și rezultatele, am fost destul de mult timp pe primul loc și nu am coborât foarte mult.

Verdict: Ce vei face cu premiul?

Alexandra Ungureanu: Încă nu l-am primit, deci mai am timp să mă gândesc (râde). Cred că o să investesc în zona muzicală, îmi doresc să am sesiuni cu muzică live din studio, înregistrări ce arată ca în afară. Mă tentează și zona vestimentară, poate o linie de accesorii. Mă gândesc să ofer o parte și în scopuri caritabile, dacă tot am primit banii în preajma sărbătorilor.

Verdict: Ce proiecte ai pe viitor?

Alexandra Ungureanu: Preocupările de bază rămân în zona muzicală, eu sunt un artist, voi lansa o piesă nouă în ianuarie, filmez și la alte videoclip-uri. Vreau să păstrez aprins interesul oamenilor și în zona vestimentară și să le propun din când în când shooting-uri îndrăznețe, poate și în videoclip-urile mele o să abordez apariții feminine și sexy. Poate chiar și o coregrafie, eu am mai avut tentative de a dansa, dar mi-a plăcut foarte mult ce am făcut în galele ‚Bravo, ai stil!’.

Verdict: Cum ești pe plan personal?

Alexandra Ungureanu: Pe plan personal sunt foarte bine! Sunt singură și nu mă doare capul! (râde) De multe ori se întâmpla să mă aflu într-o relație care părea că funcționează, dar, de fapt, aveam câteva probleme pe care le proiectam și nu era ok. Sunt într-o perioadă în care îmi acord cât timp doresc, nu mă întreabă nimeni nimic, nu îmi cere nimeni socoteală.

Probabil aveam nevoie de această perioadă de redescoperire, anul acesta am avut mult de muncă. Este ceva ce am zis și în emisiune, am vrut să dau mai multe informații despre mine acolo. Eu nu am vorbit foarte mult despre viața mea privată de-a lungul carierei mele, dar am zis și în emisiune că sunt singură. Nu simt presiune, nu sunt tristă, aveam nevoie de timp cu mine, acest lucru o să mă ajute când o să apară persoana potrivită în viața mea.

Verdict: Cum petreci sărbătorile?

Alexandra Ungureanu: Le voi petrece acasă, în familie, o să mă odihnesc, am mare nevoie. Pe 28 este ziua mea și nu știu ce se poate face, o să încerc să găsesc ceva pentru a nu trece ca o zi obișnuită. Nici de revelion nu am planuri, sunt multe restricții, dar aș vrea să plec la munte în ianuarie cu prietenii apropiați, recuperăm acolo.

Verdict: Un sfat privind stilul vestimentar pentru cititoare?

Alexandra Ungureanu: Trebuie să ne gândim la haine, nu la trend-uri. Toată lumea vrea tendințe, dar nu mi se pare o abordare foarte corectă, căci stilul vine din a te cunoaște ca și om, din a exprima valorile. Eu am o inspirație retro, trebuie găsite repere din care să se inspire fiecare și este nevoie de curaj. Sunt multe aspecte de luat în calcul.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com