Alocațiile copiilor se vor dubla și se pot plăti retroactiv, însă numai pe hârtie. Banii ar putea fi daţi în funcţie de nevoile fiecărei familii

Ordonanța de urgență prin care a fost amânată dublarea alocațiilor copiilor a fost respinsă de Senat, iar la Cameră o așteaptă aceeași soartă. În acest caz, Guvernul va fi obligat, pe de o parte, să aplice legea prin care au fost dublate alocațiile și, de cealaltă parte, să nu aibă mijloacele legale să facă plățile. Mai mult, există posibilitatea ca alocațiile să fie dublate retroactiv de la 1 ianuarie, dar numai pe hârtie.

a

Dilema Guvernului
Prin OUG 2/2020, guvernul Orban a prorogat, adică a amânat, cu șase luni, legea prin care Parlamentul a dispus dublarea alocațiilor pentru copii la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap. Guvernul a invocat faptul că sumele necesare, 6-6,5 miliarde de lei, nu sunt prinse în Legea bugetului de stat pentru 2020, deci nu se pot da banii în plus fără o rectificare bugetară. Însă rectificarea nu poate fi făcută înainte de jumătatea anului.

Ordonanța a intrat în dezbaterea Parlamentului pentru aprobare, iar Senatul a respins-o deja și a trimis-o la Camera Deputaților, unde Comisia de muncă are ca termen 18 februarie depunerea raportului astfel că plenul Camerei s-ar putea pronunța până la finele acestei luni. Ținând seama de configurația politică a Parlamentului, este probabil ca și deputații să respingă ordonanța astfel că statul va trebui să înceapă să plătească alocații dublate, amânarea obținută fiind de numai două luni.

Guvernul nu mai are niciun mijloc legal să se opună deoarece, fiind demis, nu mai poate emite o ordonanță de urgență prin care să mai amâne dublarea, iar liberalii par resemnați cu ideea că nu au cum să se opună.

”Guvernul nu mai are ce să facă, prorogarea era varianta pe care o aveam. La Comisia de muncă, pesediștii au control total și probabil la plen ordonanța va fi respinsă”, a declarat Dumitru Oprea (PNL), vicepreședinte al Comisiei de muncă a Camerei Deputaților, pentru Fanatik.ro.

Sursa: parintidenota10.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com