Andreea Bălan încearcă să-şi refacă viaţa după divorţul de George Burcea, iar, conform zvonurilor, blondina s-ar fi „adăpostit” în braţele lui Petrișor Ruge, partenerul ei de scenă. Nu puţini au fost cei care au speculat că între cei doi ar fi mai mult decât o relaţie de colaborare.
Dansatorul a făcut un pas în faţă şi a vorbit deschis despre genul relaţiei pe care o are cu Andreea Bălan.
Bălanca şi Petrişor, doar o relaţie de business
Aceștia s-au apropiat mult în ultimii ani, iar mulți au speculat că între ei ar exista ceva mai mult decât o simplă relație de prietenie. Dansatorul vedetei a explicat ce relație există, de fapt, între el și Andreea Bălan.
„Răspunsul la întrebare este: NU, nu sunt într-o relație cu Andreea, și asta e. Suntem prieteni și colegi de atât de mult timp, colaborăm de atât de multă vreme… E un business aici”, a precizat Petrișor Ruge pentru fanatik.ro.
Formează un cuplu pe scenă din 2007
Petrişor a întărit ideea că el şi Andreea vor rămâne doar prieteni şi parteneri pe scenă. Unde, din 2007, fac show pe diferite scene din întreaga lume.
„Că ne înțelegem foarte bine e una, dar nu (sunt împreună, n. red.)… Că am văzut foarte multe comentarii (de la fani, n. red.) care ne spun că și-ar dori să fim împreună. Ei, bine, nu fac eu asta, asta e viața”, a mai spus dansatorul.
Altfel, Andreea Bălan i-a dat o lovitură fostului soț, George Burcea, împreună cu care are doi copii. Artista are de gând să conteste custodia comună a celor două fete, care a fost stabilită de judecători. Cei doi sunt despărțiți în mod oficial, pentru că despărțirea a fost certificată de instanță. Dar, Andreea Bălan nu acceptă custodia comună.