AD

ACTUALITATE

Anunț de ultimă oră! Rusia și Ucraina, tot mai aproape de o înțelegere

todaymartie 22, 2022

Background
share close
AD
AD

Războiul continuă în Ucraina. Tot mai mulți oameni își pierd casele, ajung pe străzi, în disperare, se ascund în buncăre și speră că o minune îi va scăpa de chin. După numeroase negocieri, cele două tabere nu au ajuns la o înțelegere, dar un oficial important susține că statele ar fi evoluat din acest punct de vedere.

Ministrul turc de Externe, anunț important

Oficialii ucraineni și cei ruși au participat de mai multe ori la negocieri. După numeroase discuții, nu au reușit să cadă de comun acord și bombardamentele nu au fost oprite nicio secundă, nici măcar pentru coridoarele umanitare de evacuare a civililor.

Se pare, însă, că lucrurile s-ar fi schimbat între timp. De curând, Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi cel ucrainean, Dmitro Kuleba, s-au întâlnit în această lună în Antalia, unde au discutat aspecte importante. La discuție a participat și  Mevlut Cavusoglu, ministrul de externe al Turciei, care a făcut apoi declarații incendiare. Aflăm de la acesta că Rusia şi Ucraina se apropie de un acord pe subiecte “critice”.

În plus, oficialul a mai declarat și că există posibilitatea ca rușii să lase jos armele. Totuși, ambele state ar trebui să își mențină poziția și să lupte în continuare, pentru că doar așa se va putea ajunge la final.

“Putem spune că avem speranţe pentru o încetare a focului dacă părţile nu fac un pas înapoi de la poziţiile actuale”, a spus ministrul turc.

Amintim care sunt cererile Rusiei, pe care Ucraina nu vrea să le respecte: cererea Rusiei ca Ucraina să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO, demilitarizarea Ucrainei, ‘denazificarea’ la care se referă Rusia şi protejarea limbii ruse în Ucraina.

Școală distrusă de ruși

În timp ce oficialii negociază, în Ucraina continuă bombardamentele. O școală din Mariupol a fost distrusă astăzi, după ce au avut loc acolo mai multe explozii. În acel loc se aflau adăpostite mai multe persoane, printre care și femei și copii.

Nu există încă un bilanț al victimelor, deși autoritățile locale spun că întreaga clădire a fost distrusă și există victime printre dărâmături. Zona este foarte greu de pătruns, pentru că forțele ruse sunt răspândite în tot orașul.

Sursa: https://fresh24.ro/

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com