ANUNȚUL FĂCUT DE CERCETĂTORI! CÂT TIMP POATE SUPRAVIEȚUI NOUL CORONAVIRUS PE MĂȘTILE DE PROTECȚIE

Cât timp poate supraviețui noul coronavirus pe măștile de protecție? Este întrebarea la care au găsit răspunsul cercetătorii din Hong Kong.

Potrivit unui studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong, coronavirusul ar putea rămâne pe stratul exterior al unei măști chiar și o săptămână.

În studiul publicat de The Lancet, noul coronavirus rezistă până la trei ore pe șervețele, dar poate să rămână zile întregi pe bancnote, metal și plastic. De asemenea, acesta mai poate să reziste pe suprafețele din oțel inoxidabil și plastic până la patru zile.

Klaus Iohannis a avut, luni, la Palatul Cotroceni, o ședință cu mai mulți miniștri. La finalul întrevederii, președintele a anunțat că starea de urgență în România va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând de săptămâna viitoare.

În comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost atât de mare, în comparație cu Italia și Spania. Asta vine din faptul că din timp am luat măsuri foarte ferme. Dar trebuie să vă avertizez: nu este momentul să ne relaxăm, nu suntem la vârful pandemiei! Toți experții ne spun că evoluția epidemiei depinde de respectarea indicațiilor autorităților. La începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret pentru prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună”, a spus Klaus Iohannis, la finalul ședinței.

Sursa: cancan.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com