AD

ACTUALITATE

Apartament de 200.000 de euro, vizionat de Traian Băsescu. În ce zonă s-ar muta fostul președinte al României

todayaprilie 12, 2022 19

Background
share close
AD
AD

Traian Băsescu s-a pus pe treabă și își caută o nouă locuință, după ce a aflat că este nevoit să părăsească vila de protocol din Primăverii.

Fostul președinte Traian Băsescu își caută casă nouă, după ce a primit decizia care îi cere să părăsească vila RAAPPS din Primăverii, unde a locuit până înainte de a se afla că a colaborat cu Securitatea. Odată cu această decizie, pierde privilegiile de fost președinte.

Așa se face că fostul șef de stat a fost surprins “la vizionat” de apartamente, o nouă casă pentru acesta și soția sa Maria. Iar un apartament cu multe zerouri pare că i-a atras deja atenția.

Apartament de 200.000 de euro, vizionat de Traian Băsescu. În ce zonă s-ar muta fostul președinte al României

Traian Băsescu a fost surprins când mergând să vizioneze un apartament în valoare de aproximativ 200.000 de euro, dintr-un ansamblu rezidențial din Pipera, scrie Mediaflux.

Traian Băsescu a fost la vizionare însoțit doar de șofer, acesta din urmă fiind cel ce a condus celebrul Duster al fostului șef de stat.

S-a îmbrăcat lejer, într-o ținută sport, a purtat o șapcă neagră și s-a întâlnit inițial cu un reprezentat al dezvoltatorului imobilar, chiar în fața blocului.

Sursa foto: Media FLUX .ro

În cele din urmă, au mers împreună la un birou de vânzări din cadrul ansamblului. În scurt timp, și-au făcut apariția și doi agenți imobiliari care, după o scurtă discuție, l-au condus pe Traian Băsescu să vadă apartamentul.

Însă Traian Băsescu pare extrem de ferm pe ceea ce își dorește, căci vizita nu a durat mai mult de 10 minute.

Unul dintre apartamentele pe care fostul președinte l-ar fi putut alegere este tip duplex, cu 3 camere, cu terasă sau grădină. Prețul unui astfel de apartament este de până la 200.000 de euro. 

Traian Băsescu trebuie să elibereze vila din Primăverii în 60 de zile

Traian Băsescu a mărturisit că își va căuta un apartament în care să se mute, după ce RAAPPS i-a transmis că trebuie să elibereze vila de protocol în 60 de zile.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Hotărârea este definitivă. Băsescu a fost acuzat că a dat declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

Sursa: https://redactia.ro/

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com