Începând de pe data de 1 aprilie se introduce testarea periodica pentru permis
Uniunea Europeană vrea să schimbe valabilitatea permiselor de conducere și să introducă testarea periodică pentru anumite categorii de conducători auto.
Țări din Uniunea Europeană deja aplică o astfel de măsură.Mai mult de atât, în proiectul Comisiei Europene este dat un exemplu, cel al Germaniei, în care unii șoferi, care au peste 70 de ani, au decis să predea în mod voluntar permisul de conducere și să nu mai conducă, nesimțindu-se în siguranță.
Persoanele cu vârsta de peste 70 de ani vor fi nevoite să dovedească în mod regulat că sunt apte să se afle la volan.
Pe de altă parte, în proiectul Comisiei Europene se mai arată și faptul că permisul de conducere și-ar putea schimba perioada de valabilitate. Sursa: Antena 3 CNN