Au apărut primele cazuri de Covid-19 la o şcoală privată din Bucureşti. Autoritățile, în alertă!

Unitățile de învățământ private și-au deschis porțile, marți 1 septembrie. După doar 3 zile de cursuri, au apărut deja primele cazuri de coronavirus. Este vorba despre o școală din Sectorul 1.

Instituția de învățământ a transmis că timp de o săptămână elevii vor face cursuri online, potrivit unui comunicat.

„Avenor College și-a deschis porțile pentru elevi pe 1 septembrie, când la școală s-a organizat în aer liber, Ceremonia de Deschidere (…) Cu o zi înainte, pe 31 august, când elevii nu veniseră încă în campus, am aflat și imediat i-am informat pe părinți că unul dintre membrii echipei a fost confirmat pozitiv cu Covid 19 și se află internat spitalul Matei Balș, în stare bună.

Un alt coleg profesor era la vremea aceea suspect și între timp și testul lui este confirmat pozitiv. O altă colegă de la grădiniță, aflată în izolare, care nu a avut contact cu nimeni din comunitatea noastră a fost confirmată pozitiv.

Aceasta situație nu ne-a luat prin surprindere, pentru că ne-am pregătit din timp. Prezența virusului în viețile noastre ne-a determinat să creăm și să actualizăm din timp toate procedurile și politicile noastre medicale și de securitate. Școala noastră are o echipă medicală formată din 5 cadre medicale. Avem alături experți, atât doctori cât și specialiști în sănătate publică și prevenție”, potrivit instituției, citată de romaniatv.net.

Ce măsuri a luat şcoala după depistarea cazurilor de Covid-19

Imediat după confirmarea cazurilor de Covid-19, reprezentanții școlii au luat mai multe măsuri. În primul rând au fost testate pentru coronavirus toate persoanele considerate contact direct. Rezultatele au fost negative. De asemenea, întregul personal al școlii – vorbim de un număr de 151 de persoane – au fost testate pentru anticorpi (joi și vineri) la sediul școlii și al grădiniței.

Unitatea susține că a desfășurat în școală, conform protocolului, o dezinfecție a spațiilor. Cursurile programate să înceapă face-to-face pe 2 septembrie au fost amânate până pe 7 septembrie, timp în care elevii vor începe activități online cu profesorii lor, potrivit comunicatului.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com