Bancnotele care dispar din ianuarie 2023

Sunt momente istorice pentru una dintre țările membre ale UE.

a

Începând de sâmbătă, 15 ianuarie 2023, acestea sunt monedele și bancnotele care dispar din circulație. După o perioadă de tranziție de doar două săptămâni, nu vor mai fi primite în niciun magazin. Schimbarea, privită cu teamă de cetățeni.

Ce bancnote dispar din 14 ianuarie 2023

Se scrie istorie în Europa. De la 1 ianuarie 2023, Croația, care este stat membru al UE din iulie 2013, a adoptat euro ca monedă oficială.

Primele monede euro croate au fost bătute pe 18 iulie 2022, iar de pe 5 septembrie 2022, prețurile în toată țara au început să fie afișate atât în kune cât și în euro – situație ce se va menține până pe 31 decembrie 2023.

„Preţurile bunurilor şi serviciilor vor fi indicate atât în euro, cât şi în kune până la 31 decembrie 2023. În momentul afişării preţurilor, cursul de schimb trebuie indicat într-un mod clar şi vizibil. Această măsură este esenţială pentru protecţia consumatorilor”, arată Banca Centrală Europeană.

15 ianuarie 2023 va fi ultima zi în care kunele croate vor putea fi folosite ca mijloc de plată. Primele două săptămâni ale acestui an au fost considerate perioadă de tranziție, atât euro cât și kuna putând fi folosite în tranzacții.

„Orice creştere a preţurilor legată de trecerea la euro este interzisă. În cazul în care o companie încalcă această normă, consumatorii au posibilitatea de a raporta autorităţilor, care pot impune amenzi companiei respective, orice majorare nejustificată a preţurilor. Acest demers se înscrie în sfera protecţiei consumatorilor”, mai arată BCE.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com