MONDEN

Bianca Drăgușanu, acuzată că și-ar fi scos coaste pentru a avea talia mică. Cum răspunde vedeta

todaynoiembrie 13, 2020 44

Background
share close

Bianca Drăgușanu este, fără îndoială, adepta intervențiilor estetice, drept dovată fizicul său este asemănat cu cel al păpușilor Barbie, dar acest fapt nu pare să o deranjeze deloc, ci din contră, este foarte mândră de formele sale perfecte.

Bianca Drăgușanu, care luna viitoare va împlini 37 de ani, a fost acuzată de-a lungul timpului că și-ar fi scos două coaste pentru a avea talia mică.

Ei bine, odată cu schimbarea silicoanelor, Bianca Drăgușanu a ținut să clarifice și această situație și să închidă gura răutăcioșilor care o acuză că a exagerat cu intervențiile estetice: “Nu mi-am scos coaste, am slăbit vreo 20 de kilograme. Talia mea s-a micșorat mai ceva ca în adolescență, chiar am dimensiunile alea, 95-60-95. Eu sunt foarte înaltă, am un metru și 80 de centrimetri. Nu mi-am scos coaste, dar la un moment dat, pentru că se exagerează foarte mult, i-am zis doctorului meu: ‘Haide, domnule, să facem!’ El mi-a zis: ‘Doamne ferește, ești nebună, n-ai nevoie’” – a mărturisit cu sinceritate Bianca Drăgușanu.

Bianca Drăgușanu recunoaște că cel mai mare accent îl pune pe buze, pe care și le întreține în mod constant: “Aveam buzele foarte subțiri, mi se vedeau numai ochii în cap. Mi s-a părut și mi se pare mereu că am nevoie să-mi retușez buzele. Și vin foarte des la cabinet, chiar o dată la trei luni și zic: ‘Vreau buzele!’ Doctorul îmi zice că nu mi le face, iar eu îi zic că mi le fac singură”, – a mai spus Bianca Drăgușanu, conform cancan.ro.

Sursa: unica.ro

Written by: admin

Rate it

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com