Biserica Ortodoxă Română, donație de peste 4.000.000 de lei. Ajutor pentru cei afectați de coronavirus

Biserica Ortodoxă Română a anunțat că va face o donație de peste 4.000.000 de lei pentru persoanele afectate de coronavirus.

Biserica Ortodoxă Română, donație de peste 4.000.000 de lei

Biserica Ortodoxă Română a strâns până acum peste 4.000.000 de lei pe care îi va dona ca ajutor umanitar celor afectați de coronavirus. La această sumă se adaugă donaţia patriarhului Daniel, care a oferit 10.000 de lei drept ajutor.

”Acestea sunt rodul firesc al iubirii şi solidarităţii faţă de cei ce suferă deja consecinţele dureroase ale acestei situaţii de criză: oamenii vârstnici şi săraci, dar şi cei aflaţi temporar în izolare sau în carantină”, a anunţat Patrirahia prin agenţia de presă basilica.ro.

”Răspunzând chemării Patriarhiei Române, centrele eparhiale, protoieriile, parohiile şi mănăstirile s-au implicat social-filantropic şi au raportat până în prezent un ajutor financiar şi material în cuantum de 4.105.002 lei”, se mai arată în comunicat.

Patriarhia a distribuit 900 de porții de hrană caldă

”La acest sprijin social-filantropic în derulare se adaugă donația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în valoare de 10.000 lei din salariul personal, depusă în contul platformei ‘Ajută cu bucurie’, în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii activi în acest proiect sprijinit de Patriarhia Română și de Federația ‘Filantropia’”, declară oficalii BOR.

”Patriarhia Română apreciază orice donaţie, mică sau mare, pentru a ajuta pe toţi cei greu încercați de efectele acestei epidemii să depășească mai ușor momentele grele prin care trec”, se încheie comunicatul Bisericii.

Patriarhia Română colaborează cu instituțiile medicale pe mai multe planuri: în consilierea spirituală, campanii de donare de sânge, prevenție și educație pentru sănătate, donații de aparatură medicală, mobilier.

De la începutul programului de asistență la domiciliu a persoanelor aflate în dificultate (18 martie 2020), au fost distribuite aproximativ 900 de porții cu hrană caldă, în valoare de 15.000 lei. Hrana este asigurată de cele șase Protoierii ale Capitalei prin efortul susținut al personalului de la cantinele sociale ale filialelor Asociației Diaconia.

O slujbă religioasă la care au participat zeci de persoane a fost organizată la Galați în plină pandemie de coronavirus, în căminul cultural din comuna Munteni. O anchetă a fost demarată după ce un participant la slujbă a transmis în direct evenimentul religios pe Facebook. Cu toate că bărbatul a șters postarea după ce și-a dat seama de „gafa” făcută, polițiștii au reușit să-l identifice.

Sursa: stirimondene.fanatik.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com