AD

SOCIAL

Bolnav de Covid-19 la 28 de ani: Voiam să îmi smulg pielea de pe mine. Nu am mai trăit așa ceva

todayaprilie 16, 2020

Background
share close
AD
AD

Fotbalistul Kamal Mustafa, legitimat la echipa IK Oddevold, a povestit pentru presa suedeză despre coşmarul prin care a trecut după ce a avut primele simptome şi când era la terapie intensivă.

În vârstă de 28 de ani, suedezul spune că ajuns la spitalul din Goteborg cu ambulanţa, la 3 aprilie, după ce a avut mai multe simptome: dureri de gât, pierderea gustului şi febră.

“Atunci a început infernul. Nu mi amintesc nimic în legătură cu venirea la spital, doar faptul că voiam să îmi smulg pielea de pe mine, atât de fierbinte eram. Infirmierele mă supravegheau permanent. Nu am mai văzut niciodată atât de multe seringi şi ace. Eram foarte bolnav. Priveam în dreapta, unde oamenii erau conectaţi la aparate pentru a putea respira. Priveam în stânga şi era la fel. Atunci am intrat în panică. În general mie nu mi-e frică de nimic, dar sentimentul acela, când eram înconjurat de toate acele persoane, medici, asistente şi anestezişti… Nu am mai trăit niciodată ceva atât de înfricoşător”, a explicat jucătorul, potrivit News.ro.

După trei zile la terapie intensivă, starea fotbalistului s-a stabilizat. Kamal Mustafa este şi acum sub observaţie în spital.

Sursa: stirileprotv.ro

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com