AD

ACTUALITATE

Bunică imobilizată la pat din Buzău, salvată în ultima clipă din calea flăcărilor de doi polițiști. Intervenția care a însemnat diferența dintre viață și moarte: “Dacă nu erau ei, o pierdeam”

todaymartie 29, 2022 1

Background
share close
AD
AD

Valentin și Alexandru sunt polițiștii care au salvat în ultima clipă o bunică din Buzău, imobilizată la pat, din calea flăcărilor și a fumului care cuprinseseră apartamentul în care se afla.

Intervenția celor doi polițiști din Buzău a însemnat diferența dintre viață și moarte pentru femeia care nu se putea deplasa de una singură din calea focului.

La doar câteva minute după ce a fost anunțat prin stație incendiul de la etajul 1, bloc 9 din Cartierul Obor din Buzău, oamenii legii au ajuns la locul faptei. Fără să stea pe gânduri, au intrat în locuința cuprinsă de incendiu, după ce au aflat că acolo se afla o femeie imobilizată care avea nevoie de ajutor.

Bunică imobilizată la pat din Buzău, salvată în ultima clipă din calea flăcărilor de doi polițiști

Iar intervenția a fost relatată pas cu pas de oficialii Ministerului de Interne, prin intermediul paginii de Facebook a instituției.

Internauții au apreciat în număr mare tot curajul și devotamentul celor doi polițiști care și-au riscat propria viață pentru cea a femeii neajutorate.

“Valentin și Alexandru intraseră de serviciu, iar după instructaj au plecat spre zona pe care o aveau în competență, în municipiul Buzău.

În foarte scurt timp, pe stație, dispecerul indica o adresă.

– Avem un incendiu, la etajul 1 al unui bloc, în cartierul Obor! Din primele informații, se pare că o femeie în vârstă se află în interior! Rog echipajul cel mai apropiat să se deplaseze de urgență acolo!

– E lângă noi, i-a spus Valentin colegului. Anunță că mergem acolo!

În mai puțin de 5 minute, polițiștii erau în fața blocului, unde vecinii agitați și îngrijorați ieșiseră să-i întâmpine. Le-au spus polițiștilor că a luat foc bucătăria, iar înăuntru este o femeie imobilizată la pat, suferind și de probleme respiratorii.

– Are 91 de ani! Vă rugăm să o salvați! Se află în camera de lângă bucătărie!… a spus unul dintre cei aflați la intrarea în scara blocului.

Fără să stea pe gânduri, cei doi au intrat rapid în apartament. Camera era plină de un fum înecăcios, încât abia puteau să vadă pe unde merg. Au deschis ușa camerei și atunci au văzut femeia, întinsă pe pat.

Au luat-o amândoi în brațe și, prin fumul dens, au reușit să o scoată din locuință.”, au relatat cei de la MAI pe Facebook.

Intervenția care a însemnat diferența dintre viață și moarte: “Dacă nu erau ei, o pierdeam”

“În fața blocului au fost întâmpinați de fiica și nepotul femeii.

– Unde e bunica? Trăiește? a întrebat îngrijorat nepotul.

– Trăiește, nu vă faceți griji, a răspuns Alexandru, care încerca, împreună cu colegul lui, să ajungă cu victima la echipajul medical sosit.

În timp ce pompierii stingeau incendiul, de vecinii adunați în fața blocului s-a apropiat o femeie.

– Unde a luat foc? a întrebat ea.

– Uite aici, la tanti, a răspuns cineva.

– Aoleu… și ea e în casă?

– Nu, nu. A fost scoasă de polițiștii aceia, a spus persoana arătând spre Valentin și Alexandru. Să le dea Dumnezeu sănătate că, dacă nu erau ei, o pierdeam!

Felicitări, Valentin!

Felicitări, Alexandru!”, au precizat reprezentanții MAI pe Facebook, iar postarea a fost însoțită de poza celor doi polițiști eroi din Buzău.

Sursa: https://redactia.ro/

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com