Calendar ortodox 10 aprilie 2021. Patruzeci de muceniți cinstiți astăzi de Biserica Ortodoxă

Calendar ortodox 10 aprilie 2021. Patruzeci de sfinți mucenici sunt pomeniți astăzi de Biserica Ortodoxă Română. Este vorba despre Terentie, African, Maxim și Pompie, precum și a celor 36 împreună cu ei. Pentru că și-au mărturisit credința, ei au fost legați cu lanțuri și aruncați după gratii. Un înger li s-a arătat, i-a dezlegat și le-a dat să mănânce.

Calendarul ortodox al zilei de 10 aprilie 2021

Cei patruzeci de sfinți mucenici care sunt cinstiți astăzi au fost supuși la chinuri inimaginabile, dar nu au murit, fiind salvați, de fiecare, dată de îngerul lui Dumnezeu. Într-un final, au fost decapitați. Toți 40 au devenit mucenici în anul 250.

Tropar

Mucenicii Tai, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Rugăciunea zilei de sâmbătă

Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplita și i-ai suit în rai.

Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta. Așa Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

💥 Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, invitata Psiholog Educational Irina Stanciu 💥 Subiect: rolul de parinte in viata unui om. 💥 .

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com