Calendar ortodox 2 septembrie 2021. Sfântul la care să te rogi astăzi

Calendar ortodox 2 septembrie 2021. Al doilea Sfânt sărbătorit în noul an bisericesc este Sfântul Mucenic Mamant. Avea doar 15 ani când a fost supus la chinuri de nedescris pentru că nu a vrut să renunțe la credința sa în Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul zilei în Calendarul Ortodox de joi, 2 septembrie

Viața Sfântului Mamant a fost greu încercată. El s-a născut în închisoare acolo unde amândoi părinții săi erau pentru că nu voiau să renunțe la credința în Hristos. Așa se face că tatăl lui a murit înainte ca el să se nască, iar mama lui a murit după ce l-a născut.

Un înger i s-a descoperit unei femei creștine pe nume Amina, și i-a poruncit să meargă la temniță și să-l ia pe Mamant.

Acesta nu a vorbit până la vârsta de cinci ani, iar când a împlinit această vârstă, primul cuvânt pe care l-a rostit a fost “Mama”. Astfel a primit numele Mamant.

Cărțile bisericești mai spun că la vârsta de 15 ani, Mamant a ajuns în fața împăratului care i-a cerut să se lepede de credința în Hristos și pentru că a refuzat a fost supus la chinuri groaznice și ucis în cele din urmă.

Troparul Sfântului Mucenic Mamant

Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot pe 2 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe următorii Sfinți: astăzi facem pomenirea: Sfinților și Drepților Eleazar și Fineas, preoți ai Vechiului Legământ,
Sfinților 3.628 de Mucenici din Nicomidia, a Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595), a Sfântului Diomid și a Sfinților Mucenici Aitala și Amun.

Prima mare sărbătoare din noul an bisericesc este pe 8 septembrie, când credincioșii ortodocși cinstesc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com