Calendar ortodox 28 februarie 2022. Sărbătoare cu cruce neagră pentru credincioșii ortodocși

Calendar ortodox 28 februarie 2022. Ultima sărbătoare din această lună este marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce neagră. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea pe 29 februarie în anii bisecți, iar în anii nebisecți – pe 28 februarie. Se face dezlegare la ouă, lapte și brânză.

a

Calendarul ortodox al ultimei zile din luna februarie

Cine au fost cei trei sfinți sărbătoriți astăzi. Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360 și a fost considerat întemeietorul monahismului în Apus. Sfântul Cuvios Gherman era prietenul lui. Despre acesta se știe că s-a născut în jurul anului 368. Amândoi s-au dedicat vieții monahale încă din tinerețe, mergând la o mănăstire din Betleem.

Potrivit Tradiției, în anul 400 s-au dus la Constantinopol, unde era patriarh Sfântul Ioan Gura de Aur. Acesta l-a hirotonit diacon pe Sfântul Ioan, iar pe Sfântul Gherman l-a hirotonit preot. Mai târziu, în jurul anului 405 au mers la Roma, încercând să-l apere pe Sfântul Ioan Gura de Aur care, cu un an inainte, fusese exilat.

Sfântul Gherman a trecut la cele veșnice la Roma, iar Sfântul Ioan Casian s-a stabilit la Marsilia și a fost hirotonit preot. Acolo el a întemeiat două mănăstiri: una de calugări, cu hramul „Sfântul Victor” și alta de călugărițe.

Sfântul Ioan Casia a redactat două dintre cele mai importante scrieri ale Bisericii Ortodoxe Române scrieri importante. Este vorba despre „Convorbiri cu părinții pustiei” și „Așezămintele vieții de obște a călugărilor”. Acest mare sfânt a trecut la Domnul în anul 435.

Cine a fost Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul

Un alt mare sfânt sărbătorit la data de 28 februarie este Cuviosul Vasile Mărturisitorul. Acesta a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741), cel despre care se știe că a luptat împotriva sfintelor icoane. I se spunea “Mărturisitorul” deoarece în timpul persecuției iconoclaste a propovăduit cu fermitate adevărul de credință, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, inaintea prigonitorilor sfintelor icoane.

Troparul Sfântului Vasile Mărturisitorul

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Vasile; si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere; slava Celui ce te-a incununat pe tine; slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Alți sfinți pomeniți luni, 28 februarie. Tot astăzi se face pomenirea: Sfântului Mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei, a Sfântului Mucenic Nestor, Episcop de Maghid, a Sfintelor Chira și Marana, a Sfinților sșse mucenici din Egipt, a Sfinților apostoli: Nimfas și Evvul, a Sfântului Varsos, episcopul Damascului;
Sfântului Mucenic Avrichiu, și nu în ultimul rând este pomenită Sfânta Muceniță Chirana din Tesalonic.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com