Calvarul Gabrielei Cristea după ce și-a făcut singură manichiura: „Mă simt groaznic. Am luat pastile”

Gabriela Cristea (46 de ani) a trecut de curând printr-o experiență extrem de neplăcută. Vedeta de televiziune s-a trezit cu o alergie de zile mare după ce și-a făcut singură manichiura. Gabriela Cristea a povestit pe rețelele de socializare că specialista care se ocupa de îngrijirea unghiilor sale nu mai poate veni în București, așadar prezentoatoarea de televiziune a decis să-și facă singură unghiile.

Din păcate, la scurt timp după ce a făcut acest lucru, degetele au început să i se umfle și să o doară. „Trec printr-o perioadă mai ciudată, am făcut o prostie și acum plătesc. Manichiurista mea nu mai vine în București, din păcate și m-am hazardat să-mi fac singură unghiile cu niște produse noi.

Am încercat cu 24 de ore înainte pe 2 unghii și totul a fost ok. Aseară mi-am făcut unghiile și la mâna dreaptă și am o alergie groaznică. Mâinile mele sunt foarte umflate, o să spuneți că am o manichiură frumoasă, dar buricele degetelor sunt foarte umflate. Mă simt groaznic. Alergia s-a declanșat foarte repede. Seara mi-am făcut unghiile, iar noaptea m-am trezit pentru că mă dureau foarte tare buricele degetelor. Sunt foarte umflate mâinile mele. Am luat antihistaminice, iar astea îmi dau stare de somnolență, ceea ce înseamnă că îmi vine să stau în pat și să nu fac nimic altceva. Din păcate acum mi-a ieșit și ceva ca o eczemă pe picior. Ce să fac? Mi-am făcut-o cu mâna mea”, a mărturisit Gabriela Cristea într-un InstaStory.


OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com