Când se vor susţine examenele naţionale. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei despre îngheţarea anului şcolar

Într-o intervenţie telefonică la România TV, ministrul Educaţie, Monica Anisie, a făcut câteva precizări referitoare la susţinerea examenele naţionale de anul acesta.

„Niciodată nu am luat în calcul îngheţarea anului şcolar. În această perioadă elevii pot rezolva acele teste, iar în data de trei aprilie vor fi publicate şi baremele de corectură şi de notare. În felul acesta, elevii se pot autoevalua, şi fac precizarea ca profesorii de la teleşcoală să le explice rezolvările acestor teste. În acelaşi timp, cadrele didactice pot rezolva împreună cu elevii. 

În funcţie de timpul în care noi o să reîncepem cursurile vom publica şi calendarul cu privire la examenele naţionale”, a spus Monica Anisie la România TV.

Reamintim că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, pe site-ul http://rocnee.eu/testeantrenament/, teste destinate elevilor care vor susţine examenele naţionale.

„În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat pe site-ul http://rocnee.eu/testeantrenament/ un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale”, a informat, luni, MEC

Potrivit ministerului, testele, realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, respectă modelul subiectului de examen.

Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână şi de a continua efortul în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene, a explicat Ministerul Educaţiei.

Sursa: romaniatv.net

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE