Când și cum se pot depune contestațiile la BAC. Tot ce trebuie să știi dacă ești nemulțumit de note

Rezultatele la examenul de Bacalaureat, prima sesiune de anul acesta, au fost afișate. Până în acest moment sunt 112 medii de 10 la examenul maturității, în scădere față de anul trecut, în aceeași sesiune. Totuși, elevii care nu sunt mulțumiți de note au ocazia să depună contestații.

Când și cum se pot depune contestațiile la BAC

Rezultatele la BAC au fost afișate pe edu.ro luni, 5 iulie 2021, la ora 10.00. În aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00, se pot depune contestațiile.

Absolvenții de liceu care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute la una sau mai multe probe scrise din cadrul examenului maturității, pot solicita reevaluarea lucrării.

Rezultatele finale din prima sesiune de BAC vor fi afișate pe 9 iulie.

Contestațiile se pot depune în format fizic și în format electronic. Candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele la BAC sunt anonimizate

Este al doilea an în care rezultatele la BAC sunt anonimizate. Pe pagina online unde sunt afișate rezultatele, precum și la aviziere, în dreptul numelui și prenumelui elevului apare un cod, astfel încât doar cel în cauză poată să vadă care sunt notele.

Elevii au primit anterior câte un cod de identificare, iar acum doar cine își cunoaște codul poate afla notele obținute la examenul maturității.

Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, a crescut rata de promovabilitate la BAC, dar a scăzut numărul elevilor care au obținut media 10. Doar 112 absolvenți au reușit să ia 10 pe linie, față de 232 câți au fost în prima sesiune de anul trecut.

Totuși, 112 este numărul de medii de 10 înainte de contestații. S-ar putea ca acesta să mai crească după ziua de vineri, 9 iulie, când se vor afișa rezultatele finale.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com