Canicula care provoacă incendii a ajuns în România. Este cel mai cald an din istorie

După ce luna iunie ne-a scos din minți cu ploi și furtuni care au provocat o mulțime de pagube, luna iulie se anunță a fi una extrem de călduroasă. Ne așteaptă temperaturi caniculare și specialiștii spun că acum avem parte de cel mai călduros an din istorie, pentru că și cele mai reci zone ale lumii s-au încălzit considerabil.

Caniculă în toată țara

În țara noastră în ultima perioadă au loc fenomene meteo extreme. Vremea este foarte schimbătoare, dar de ceva timp ne confruntăm cu temperaturi extrem de ridicate. Dacă până acum ni s-a părut cald, se pare că România va fi lovită de un nou val de aer fierbinte. În unele zone vor fi înregistrate temperaturi chiar și de peste 40 de grade Celsius.

Specialiștii ANM susțin că acest val de căldură care va ajunge în România a provocat incendii în mai multe țări din Europa. Printre ele se numără Cipru, Grecia, Spania și Italia.

Temperaturile vor fi exagerat de mari și la fel și disconfortul termic. De săptămâna viitoare și cel puțin până la 15 iulie, vor apărea și temperaturi de peste 40 de grade, în special în partea de sud-vest a țării.

“Vorbim de o informare meteorologică valabilă începând de mâine până duminică ce vizează varul de căldură care urmează a se intensifica în special zona de vest și sud-vest a țării, acolo unde vorbim de caniculă și disconfort termic accentuat de la o zi la alta.

Temperaturile se vor situa, în general, mâine între 35-36 posibil 37 de grade Celsius în partea de sud-vest a țării.”, a declarat Elena Mateescu

Cel mai călduros an

Meteorologii ANM spun că anul 2021 este cel mai călduros din istorie. Drept dovadă, temperaturile extrem de ridicate au cuprins și zonele reci ale lumii. În locuri unde maximele rareori trec de 20 de grade, au fost înregistrate temperaturi-record, care au șocat pe toată lumea. În Laponia, duminică, s-a înregistrat cea mai călduroasă zi din ultimii 107 ani, termometrele ajungând la 33,5 grade Celsius.

Și în Suedia, iunie 2021 a fost din nou cea mai caldă a şasea lună a anului înregistrată la Stockholm (cu o valoare medie de 19,3 grade Celsius) de meteorologii locali, depăşind recordurile precedente din 2018 şi 2019.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com