Câte divorțuri are la activ Diana Șoșoacă? Senatoarea se declară o soție insuportabilă

Diana Șoșoacă este personajul politic care a stârnit cele mai multe controverse în ultima perioadă. Discursurile și declarațiile senatoarei au strânit controverse peste controverse. Senatoarea AUR a povestit că așa este și în viața de familie.

Câte divorțuri are la activ Diana Șoșoacă?

Diana Iovanovici Șoșoacă poartă acum numele celui de-al treile soț, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, care este angajat la o firmă care se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și maganement. Chiar dacă s-a declarat în repetate rânduri o soție fericită, deși este la al treilea mariaj, Diana Șoșoacă a mărturisit că , de cele mai multe ori, conflictele din căminul ei pronesc, în principiu, de la pornirile de multe ori extremiste pe care senatoarea le are.

El nu a fost de acord ca eu să merg foarte departe cu religia pentru că o să fiu caracterizată la un moment dat ca habotnică sau vor spune la un moment dat că am jucat teatru. Eu i-am spus ”îmi pare rău, este crezul meu, eu voi merge mai departe să apăr drepturile credincioșilor.”

Primele două căsnicii s-au terminat, poate, din cauza personalității extrem de puternice pe care o are avocata. ”Nu știu ce să zic, sunt destul de insuportabilă, un om foarte autoritar. Îmi place corectitudinea, detest minciuna, sunt om care dau foarte multe șanse. Dar când nu se mai poate, eu cred că e mai bine să te desparți când încă mai poți vedea o relație amicală pentru copii decât să mergi mai departe să se ajungă la abuzuri fizice și psihice!”, a declarat senatoarea AUR.

Diana Șoșoacă, nepoată de erou din Al Doilea Război Mondial

Senatoarea Diana Șoșoacă are sânge macedonean. Originile îi sunt trecute în acte oficial din Skopie, Macedonia, acolo unde au fost născuți bunicii din partea tatălui.

Iovanovici este numele meu de fată. Sunt macedoneancă din Skopie. Noi suntem din Macedonia. Deci jumătate din mine se trage din Skopie. Bunicii mei paterni de acolo vin. Bunicii paterni împreună cu toată familia au fugit aici în România. Şoşoacă este numele soţului meu. Nu mă deranjează, să ştiţi. Am mai văzut un termen, al unui domn care nu mai e ziarist în ultima vreme. A inventat şoşochează. Mă bucur din suflet că am reuşit să mai introduc un termen în dicţionarul român. Noi avem în familie, ca să zic aşa, eroi. Bunicul meu a luptat în al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Un om care a iubit ţara enorm de mult. Am o mătuşă care a fost închisă pentru că a luptat împotriva regimului comunist”, a povestit senatoarea AUR în emisiunea ,,Interviurile lui Cristoiu”.

💥Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, + invitat special Fotograf Alex Harabagiu 💥 💥 Subiectul emisiunii: Avantajele si dezavantajele de a avea un business de succes. 💥

Însă, avocata vine cu o parte interesantă și din partea mamei sale.

,,Mama, Alice Florescu Bleotu, este un reputat medic ginecolog, care a militat întotdeauna pentru ţară şi pentru popor.”, a mai spus senatoarea.

Mai mult, pe lângă acriera în medicină, carea a dus-o aproape de tot mai multe persoane cunoscute din România, celebrul medic este specializat în ezoterism. Însă, acest domeniu a fost sprijinit de Diana Șoșoacă la începuturile sale în politică. Înplus, este și o disciplină acre intră în conflict direct cu învățăturile Bisercii Ortodoxe, promovate intens de AUR.

,,Diana îmi seamană. În anumite privințe mă depășește. Știi tu proverbul: „Capra sare masa, iada sare casa!”. În sensul pozitiv al afirmației, desigur! Apreciez curajul ei de a spune lucrurilor pe nume, deși trăim într-o societate mai mult ipocrită. Este extrem de responsabilă, iar profesional performează prin elocință, elocvență și demnitate. Vezi tu, pare că mă laud, dar toți cei ce o cunosc pot afirma acest lucru”, a spus Alice Florescu Bleotu despre fiica ei.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com