Câţi bani va încasa David Popovici după cele două titluri europene câştigate la Roma!

Cati bani va incasa David Popovici dupa cele doua titluri europene castigate la RomaSPECIAL FANATIKDavid Popovici a câștigat două titluri europene la competiția de la Roma, însă banii pe care îi va încasa după această performanță nu vor fi foarte mulți. Sursă foto: Twitter

a

Noul star al înotului mondial se calificase și în ultimul act al probei de 400 m liber de la Europene, însă s-a retras înaintea finalei din cauza programului încărcat.

Cele două titluri europene nu îi vor aduce prea mulți bani lui David Popovici

David Popovici se va întoarce acasă cu titlurile europene la 100 și 200 m liber, precum și cu recordul mondial în proba regină a natației, iar Ministerului Sportului a anunțat câți bani îi va da noului star.

Conform as.ro, puștiul minune de 17 ani va încasa 37.000 de lei pentru fiecare medalie, ceea ce înseamnă un total de 74.000 de lei. Mai precis, suma va fi puțin peste 15.000 de euro, mult mai puțin față de ce a primit după Mondialele de la Budapesta.

La această sumă se va adăuga bonusul pentru recordul mondial de la 100 m liber și premiul financiar pe care îl va primi din partea CS Dinamo, club unde este legitimat și care l-a recompensat și după extraordinarele performanțe obținute la Campionatele Mondiale de acum două luni.

Mondialele de juniori, motiv pentru retragerea din finala la 400 m liber

Deși performanțele reușite de David Popovici la Roma sunt cu adevărat extraordinare, FRNPM a dat un comunicat prin care a precizat că nu va organiza nicio ceremonie la revenirea acasă a sportivului, deoarece acesta are nevoie de odihnă pentru Mondiale de juniori de la Lima.

Sosirea în țară a lui David Popovici este programată pentru vineri, 19 august, dar marele campion nu va rămâne în România decât pentru două zile, urmând ca duminică, 21 august, să plece la Lima pentru ultima competiţie de juniori a carierei: Campionatele Mondiale.

Acesta este și motivul pentru care nu se va ține nicio festivitate la aeroport, așa cum s-a întâmplat după Campionatele Mondiale de la Budapesta, atunci când puștiul minune a fost așteptat cu fast la Otopeni.

De altfel, faptul că doar peste patru zile este nevoit să plece în Peru a fost și explicația dată de antrenorul Adrian Rădulescu pentru retragerea lui David Popovici din finala europeană la 400 m liber.

”Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit și cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă și competiția din Peru, unde ne dorim rezultate bune”, a declarat Adrian Rădulescu.

SURSA: https://www.fanatik.ro/cati-bani-va-incasa-david-popovici-dupa-cele-doua-titluri-europene-castigate-la-roma-20154648?utm_medium=Social&utm_source=FBcrossPoptamas_BnPP&fbclid=IwAR1mqOc0rzws3765T6RcdVWTALCq08p3Dkh-ntqnwlceue0Q7u_92fKBUqM

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com