CE A FĂCUT LAVINIA PÎRVA IMEDIAT DUPĂ CE ÎN PRESĂ S-A SCRIS CĂ VREA SĂ DIVORȚEZE DE ȘTEFAN BĂNICĂ: „MI-A FOST DOR”

Deși Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva par un cuplu fericit, o imagine recentă cu bruneta ar putea contrazice această teorie.

Concret, soția cântărețului ai ieșit în parc, alături de fiul său, în vârstă de un an și jumătate fără să poarte verighetă. După apariția în presă a acestui zvon, bruneta s-a dus la sală: „Dragilor, sunt fericită să fiu aici alături de antrenoarea mea, mi-a fost dor de pilates”, a spus Lavinia pe Instagram. În acele imagini, apare tot fără verighetă.

Nunta a avut loc acum un an și jumătate

În luna mai a anului trecut, cei doi artiști și-au unit destinele. Totodată, cele două evenimente importante nu au fost făcute publice, aceștia și-au dorit să aibă parte de momente unice, departe de ochii curioșilor.

„Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent”, declara Ştefan Bănică.

Sursa: cancan.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com