AD

MONDEN

Ce dorință și-a pus Ion Dichiseanu de ziua lui. Marele actor a plecat dintre noi cu mai multe regrete

todaymai 21, 2021

Background
share close
AD
AD

Marele actor Ion Dichiseanu a plecat dintre noi cu mai multe regrete. El își dorea, în primul rând, să se întoarcă cu bine în sânul familiei sale. Era foarte iubit și așteptat acasă, cu sufletul la gură, de fiica sa, de ginerele său, dar mai ales de nepoțica sa, Anastasia. Dichiseanu o iubea mult pe fetiță și îi spunea – primăvara sufletului meu.

Cu ce regrete a plecat Ion Dichiseanu

După trei luni de spitalizare, Ion Dichiseanu își dorea foarte mult să revină acasă, în sânul familiei, pentru că îi era foarte dor de toți cei dragi. Revederea cu nepoțica lui, Anastasia, îl aștepta cu mare nerăbdare, pentru că cei doi aveau o relație specială.

Anastasia ne-a spus, zilele trecute, că vrea să se facă medic la Floreasca. Motivul? Mi-a spus că vrea să îl trateze pe Dichi – așa cum îi spune ea tatălui meu – și să aibă grijă de el. M-a făcut praf cu aceste cuvinte. Ei sunt foarte apropiați, sunt legați unul de celălalt, iar vorbele astea m-au impresionat, spunea Ioana Dichiseanu pentru Fanatik, în urmă cu o săptămână.

Marea dorință a lui Ion Dichiseanu, legată de familie, era să ajungă ziua în care să-și ducă nepoțica, de mână, la școală. Din păcate, nu a mai apucat să facă asta.

Marele actor a împlinit în luna octombrie a anului trecut, 87 de ani, și a vorbit atunci, în cadrul emisiunii Showbiz Report, despre cum și-a petrecut ziua de naștere, ce cadouri a primit și ce dorință și-a pus.

Dichiseanu își dorea o plimbare cu mașina prin Europa

Dichiseanu își dorea un Mercedes decapotabil cu care să se plimbe prin Europa. Fiica sa, Ioana, îi promisese acest cadou, iar actorul era nerăbdător.

Nu am putut să îmi fac ziua la restaurant, așa cum făceam de obicei, dar mă simt bine. Toți prietenii m-au sunat și mi-au dat mesaje. La telefoane am răspuns cât am putut, că am mai băut și eu, am mai dansat aici cu toții. Dar mi-e dor de petrecerile acelea mari, cu prietenii, cu lăutarii, dar acum m-am conformat, spunea Ion Dichiseanu în octombrie 2020.

Din nefericire, în iarnă, actorul a început să se simtă rău, ulterior a fost spitalizat, iar după aproape patru luni de la internare, corpul său, deja slăbit, a cedat.

Marele actor s-a stins din viață la Spitalul Floreasca din Capitală, joi, 20 mai 2021.

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com