Ce legătură era, de fapt, între Emi Pian și atacatorul său? De-abia acum s-a aflat

Moartea lui Emi Pian a șocat lumea interlopă și lumea mondenă din Capitală. Acesta a fost ucis de un bărbat ce făcea parte din gruparea Rinu, ce până nu demult fusese înfrățită cu clanul Duduianu, pe care Emi Pian îl conducea.

Ce relație exista, de fapt, între Emi Pian și atacatorul său

Conflictul dintre cei doi a luat rapid amploare, iar după ce s-au strâns să joace barbut, lucrurile au degenerat. Emi Pian a fost atacat cu un cuțit de Ciprian Napi, iar acesta nu a supraviețuit loviturilor de cuțit.

Acum iese la iveală ce relație exista, de fapt, între Emi Pian și cel care l-a ucis. Unii dintre liderii celor doua clanuri din care făceau parte erau chiar rude de sânge. Dovezile sunt pe rețelele de socializare, unde aceștia se chemau folosind apelativul „vărul/verișorul”.

La o fotografie a fratelui lui Emi Pian postată de el pe contul său de Facebook, Ciprian Napi, presupusul ucigaș al liderului clanului Duduianu, a comentat spunând „Te pup, vărule”, ceea ce înseamnă că între ei ar exista o relație de rudenie.

Emi Pian și presupusul său ucigaș său erau rude?

Astfel, Napi îl numește pe Laurențiu Duduianu vărul său. Acum, relațiile dintre cei doi sunt puțin spus tensionate, după ce Ciprian Napi l-a ucis pe fratele său.

Laurențiu Duduianu, cunoscut mai degrabă sub numele de Ciprian Duduianu, este cel mai cunoscut dintre membrii clanului, pentru că a avut mai multe apariții mondene, a ținut primele pagini ale ziarelor. La fel, el a fost în centrul atenției și pentru că a avut o relație cu Bianca Pop, cea care a fost ispită la „Insula Iubirii”, iar despărțirea lor a fost una cu scandal.

Moartea lui Emi Pian nu a fost premeditată

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost ucis marți dimineașă, în jurul orei 3 dimineața. El a ajuns la spital după un conflict spontan cu Ciprian Napi, cu care până atunci nu avusese vreun comflict major.

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com