Cele 4 zodii care au noroc pe toate planurile in 2018

1. TAUR
Ce bucurii apar in viata ta! Nu o sa ai timp sa te deprimi sau sa iti plangi de mila pentru ca nu vei avea de ce.

E adevarat ca in prima parte a anului vei fi atat de solicitat incat te vei confrunta cu epuizarea, insa nu e ceva nou pentru tine. Puterea de munca va fi mai mare ca oricand si vei castiga o serie de proiecte banoase.

Nu e exclus sa obtii un job nou sau sa fii avansat la locul de munca. Cele mai mari surprize, insa, apar in Casa Familiei. O veste excelenta vei primi la inceputul lunii martie, asa ca fii non-stop pe faza.

 

2. RAC

Daca in 2017 ai suspinat si ai varsat lacrimi de iubire, in 2018 se intoarce roata. Incepi o relatie noua, iar cea mai favorabila perioada din punct de vedere amoros va fi cuprinsa intre 15 mai si 27 iulie.

Tine minte aceasta perioada inca de pe acum pentru ca s-ar putea sa iti pui pirostriile. Sa nu zici ca nu te-am avertizat si sa nu te plangi ca nu vei avea timp sa iti pregatesti nunta asa cum se cuvine. Vei avea parte si de o avansare in cariera si nu e exclus sa calatoresti intr-o tara in care ai visat de mult sa ajungi.

3. FECIOARA

De doi ani incoace, in viata ta au loc schimbari furibunde. In 2018 se mai asaza lucrurile, insa transformarile nu dispar.

Vor fi etape in anul de glorie 2018 in care vei renaste efectiv, vei reusi sa le demonstrezi tuturor ca esti o persoana care are capacitatea de a surprinde in fiecare moment.

Lunile in care viata iti va zambi cu toti dintii vor fi iulie, august si septembrie. Pot aparea momente frumoase si in noiembrie, cand in viata ta va avea loc un eveniment neasteptat, pozitiv.

4. VARSATOR

Ai tot visat si ai tot sperat. Ai trudit din greu sa ajungi departe. Afla ca abia din 2018 visele tale prind contur. Apar o serie de oportunitati unice, o serie de sanse care vor scoate la iveala indeletnicirile tale.

Cu sanatatea vei sta bine, iar din punct de vedere amoros apar cateva surprize de neuitat in lunile mai si iunie.

Horoscop lunar Minerva februarie 2018. Află ce îți rezervă astrele pentru luna februarie a acestui an.

Arthur Schopenhauer – De ce conceptul creștin al Iadului contravine ideii unui Dumnezeu atotiubitor

Recent, citind o carte de Arthur Schopenhauer, am dat peste un eseu provocator în care critică conceptul creștin de iad, arătând cum contrazice ideea unui Dumnezeu iubitor și binevoitor.

Potrivit dogmei creștine, cei care comit anumite greșeli sau erori care se pretind a fi interzise de Dumnezeu (adică Biblia), sunt considerate a fi păcătoși și dacă nu se pocăiesc pentru păcatele lor, ei vor fi trimiși în iad în viața de apoi . Acolo vor suferi suferințe nesfârșite ca pedeapsă pentru păcatele pe care le-au comis. Aceasta, în mintea lui Schopenhauer, este nedrept. După cum subliniază:

“Luată în înțelesul său obișnuit, dogma [creștinismului] este revoltătoare, căci se întâmplă la aceasta: condamnă un om, care ar putea fi, probabil, de aproape douăzeci de ani, să-și exprime erorile sau chiar necredința lui într-un chin veșnic[…]”

Într-adevăr, cum poate fi corect și drept că o persoană imperfectă care comite erori sau pur și simplu nu se abonează la o anumită ideologie religioasă sa fie aruncată în “focurile iadului”, unde arde până la sfârșitul timpului? Schopenhauer continuă:

“[…], mai mult, face ca această condamnare aproape universală să aibă efectul natural al păcatului original și, prin urmare, consecința necesară a căderii.”

Luați în considerare acest lucru: În această lume imperfectă a noastră, nu am fi pedepsit niciodată un copil doar pentru că s-au născut din anumiți părinți, indiferent cât de păcătoși ar fi acestia din urmă. Cum poate un Dumnezeu atotiubitor să pedepsească pe unii oameni doar pentru că alți oameni (și anume Adam și Eva) se presupune că au comis un păcat împotriva lui Dumnezeu cu mii de ani în urmă? Apoi, Schopenhauer continuă să spună:

“Acesta este un rezultat care trebuie să fi fost prevăzut de cel care a făcut omenirea și care, în primul rând, nu a făcut-o mai bună decât este, și în al doilea rând, le-a pus o capcană în care trebuia să știe că vor cădea; pentru că a făcut întreaga lume și nimic nu este ascuns de el. Conform acestei doctrine, atunci Dumnezeu a creat din nimic o rasă slabă predispusă la păcat, pentru a le provoca chinuri nesfârșite.!”

Acest lucru este interesant: Dumnezeu a creat oamenii știind că nu sunt suficient de inteligenți pentru a nu comite o anumită greșeală, atunci le-a oferit o ispită care îi va face pe ei înșiși să se angajeze și apoi îi pedepsește pentru comiterea ei? Doar un nebun sadic ar face asta, nu ești de acord? Schopenhauer continuă cu o altă bomba:

“Și, ca o ultimă caracteristică, ni se spune că acest Dumnezeu, care prescrie toleranța și iertarea fiecărui viciu, nu o exercită el însuși, ci face exact contrariul; pentru că o pedeapsă care vine la sfârșitul tuturor lucrurilor, când lumea este terminată și încheiată, nu poate avea ca obiect nici îmbunătățirea, nici descurajarea și, prin urmare, este pur răzbunare.”

Dumnezeu este binevoitor, iubitor, iertător și totuși se răzbună pe oameni pentru greșelile pe care le comit, fără să le mai dea altă șansă? Acest lucru nu sună atât de iubitor pentru mine! Schopenhauer argumentează:

“În această perspectivă, întreaga rasă este destinată în mod efectiv torturii și blestemelor veșnice și creată în mod expres pentru acest scop, singura excepție fiind acele câteva persoane care sunt salvate prin alegerea harului, din ce motiv nu știm.”

Desigur, ni se spune adesea că unii oameni aleși din motive necunoscute sau ilogice merită dragostea lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt destul de norocoși să iasă din viața aceasta în condiții de siguranță, fără a trebui să pătrundă în iad. Dar cum rămâne cu restul oamenilor? Dumnezeu nu pare să îi pese deloc. Schopenhauer concluzionează:

“se pare ca Domnul Fericit a creat lumea pentru binele diavolului! ar fi fost mult mai bine să nu o fi făcut deloc.”

Lumea este plină de suferință și nici un Dumnezeu total iubitor nu ar fi creat-o în acest fel. Se pare, așadar, că fie Dumnezeul creștin nu este în întregime iubitor, fie că nu există în primul rând. Dacă ar fi trebuit să aleg care dintre aceste două afirmații are mai mult sens, aș alege cu siguranță pe cea de a doua.