Cine a descoperit vaccinul pentru noul virus, în România. Testele au început deja, la Timișoara

Antidotul pentru coronavirus este așteptat cu sufletul la gură de întreaga lume, iar experții de la nivel mondial nu încetează să lucreze pentru a descoperi un vaccin împotriva COVID-19. Unul dintre primele triumfuri îl avem chiar noi, în Timișoara. Acolo, Centrul de cercetare Oncogen a terminat de sintetizat un vaccin pentru coronavirus și primele teste deja au început.

Directorul centrului de cercetare, Virgil Păunescu a declarat că acest tip de vaccin nu poate fi încercat în prima fază pe animale, așa cum este, de obicei, traiectoria unui vaccin, ci testele vor fi direct pe oameni. Mai întâi, a explicat profesorul, 30 de zile se vor face teste pe celule umane. Abia apoi, în cazul în care se dovedește eficiența vaccinului asupra celulelor, se vor întrprinde demersurile pentru testele pe oameni.

”Am început testarea pe celule umane, care va dura o lună. Dacă dă rezultate pe celule, adică sistemul imun se activează, dezvoltă anticorpi, vom discuta cu ANM posibilitatea de a face teste pe oameni. De notat că acest vaccin nu se pretează la etapa testărilor pe animale, folosită în tehnologia clasică de producere a vaccinurilor”, a declarat Virgil Păunescu pentru G4Media.ro.

Când va începe testarea pe oameni

Directorul centrului de cercetare din Timișoara spune că există trei faze principale pentru dezvoltarea acestui vaccin împotriva coronavirusului. Prima, este cea a testării pentru zece oameni, a doua pentru testarea a 50-100 de voluntari, iar cea de-a treia pentru circa 100-1000 de persoane.

Totodată, el a ținut să clarifice că dacă totul merge conform planului, vaccinul va fi gata peste câteva luni. Costul acestuia ar fi undeva între 3 milioane de euro și 3,5 milioane de euro.

cine a descoperit vaccinul la timisoara
Virgil-Paunescu vaccin coronavirus

”Azi am stat de vorbă cu 3 fonduri de investiții americane care ne-au întrebat în cât timp îl putem produce. Ne trebuie anumite standarde pentru producție. Problema e că fosta conducere a Spitalului Județean, de care centrul aparține, ne-a sabotat și instalațiile de producție nu merg. Am discutat zilele acestea cu vicepremierul Raluca Turcan, avem nevoie de circa 3 – 3,5 mil de euro pentru testarea și producția în faza 3. Am făcut o cerere alaltăieri către ministrul Sănătății”, a spus profesorul.

Sursa: redactia.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com