Connect-R nu a uitat de unde a plecat! Cât de greu a fost drumul către succes

Connect-R nu a uitat de unde a plecat! Connect-R este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, iar pentru a ajunge unde este astăzi, vedeta a muncit din greu, dar nu a uitat de unde a plecat. Artistul dă dovadă de sinceritate de fiecare dată și nu îi este rușine să vorbească despre momentele cele mai grele din viața sa.

Connect-R nu a uitat de unde a plecat! Cât de greu a fost drumul către succes

Connect-R nu a uitat de unde a plecat! Connect-R este unul dintre cei mai consacrați artiști din România, dar cu toate astea, vedeta nu a uitat de unde a plecat. Ori de câte ori este întrebat, artistul nu se sfiește să vorbească despre momenteele grele prin care a trecut de-a lungul anilor. Artistul a povestit despre cum a reușit să ajungă din vânzător de ziare la unul dintre cei mai apreciați cântăreți din țară. Connect-R nu a uitat de unde a plecat!

Chiar dacă nu avea bani de haine, a știut să se îmbrace cu stil și să se poarte exemplar cu cei din jur. Connect-R își aduce aminte că lua ciorapi de la mama sa, îi tăia, iar din banda elastică rămasă își făcea ciorap de cap, precum negrii de la vremea respectivă. Astfel, artistul reușea să provoace invidie în rândul adolescenților, cu toate că era o simplă improvizație. În cazul adidașilor, Connect-R cumpăra patru perechi și le tăia câte o dungă cu lama, iar în fiecare weekend avea câte o pereche ”nouă”.”Mă îmbrăcam cel mai ieftin posibil. Luam ciorapi de la mama, dresuri, tăiam cracul și rămânea doar banda aceea. Luam boxeri din piață și le tăiam cu lama eticheta și o coseam pe banda elastică de la ciorap și îmi făceam practic ciorap de cap, cum purtau negrii. Mă întreba lumea: ”De unde o ai?” și le ziceam: ”Mi-a trimis-o cineva, nu pot să spun”. Îmi cumpăram trei patru perechi de adidași, erau gen 10 lei acum, doar că aveau 4 dungi și cu aceeași lamă tăiam o dungă. În fiecare weekend aveam adidași noi”, a declarat Connect-R în emisiunea lui Mircea Dinescu.

Connect-r a vândut ziare

De asemenea, Connect-R și-a adus aminte de vremea în care vindea ziare pe stradă. Deși publicul asculta piesa pe care acesta le lansase împreună cu R.A.C.L.A, în realitate, artistul continua să vândă ziare în intersecție. Aproape patru ani, cântărețul a stat în ploaie, vând și frig pentru a câștiga un ban. ”Eram prinț și cerșetor. Dimineața la 4 îmi luam ziarele. Am fost ”ziarist”, am fost om de presă! Am vândut ziare trei ani și ceva, aproape 4 ani, în intersecție. În același timp aveam clip pe Atomic TV cu Racla. Am vândut ziare, eram profesionist, serios. Doamne, ce flow aveam! Eram pe flow și oamenilor le era drag de mine. Pe jumătate de cap aveam dreaduri și jumătate era desfăcut. Cu ochelari de soare, geacă, bocanci. Era mega fresh! Aveam un talent… Jur că iubeam ce făceam!”, a mai spus faimosul artist.

În prezent, artistul se bucură de un succes imens pe plan profesional, iar cu toate că pandemia de coronavirus a interzis concertele, artistul reușește să păstreze legătura cu fanii săi prin intermediul rețelelor de socializare.

Sursa: redactia.ro

💥Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, + invitat special Fotograf Alex Harabagiu 💥 💥 Subiectul emisiunii: Avantajele si dezavantajele de a avea un business de succes. 💥

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com