Cristina Demetrescu, totul despre Mercur Retrograd. Ne așteaptă zile destul de grele

Cristina Demetrescu, avertisment important

Ultimul Mercur Retrograd al anului 2021 a început pe 27 septembrie și se va termina pe 18 octombrie. Astrologii avertizează că vom avea parte de o perioadă încărcată, mai ales spre finalul acestui pas destul de greu. Trebuie să fim atenți la tot ce facem și să ținem cont de orice semn primim.

Specialistul Cristina Demetrescu spune că Mercur este despre incertitudine, nesiguranță și multe regrete. Nu suntem deloc pregătiți să luăm decizii importante, să ne implicăm în proiecte majore și importante, care ne pun mintea la contribuție și ne solicită foarte mult.

Până pe 18 octombrie depindem mai mult de ceilalți decât ne bazăm pe propria intuiție. Avem nevoie mereu de opinia celor din jur, de o aprobare de la ei, de parcă totul ar depinde de ce spun aceștia. Deși părea că lucrurile se vor pune puțin în mișcare, se pare că în plan financiar nu se vede nicio schimbare. Multe probleme apar și în plan politic și putem observa din activitatea celor care conduc această țară.

“Este o perioadă foarte proastă pentru negocieri, iar în plan politic se vor duce negocieri în zilele astea, deci până pe 18 octombrie, implicit că acolo este Marte planeta războiului, cea care a generat toate aceste conflicte absurde, evident că o să fie lucruri extrem de vicioase. Această criză politică se va prelungi.”, spune specialistul.

Cel mai bine ar fi să facem ce ne duce capul, în mare parte. Nimeni nu știe mai bine decât noi de ce avem nevoie pentru a ne simți împliniți. Nu strică nici un sfat, dar să rămână doar la nivelul de propunere, nu de poruncă.

Ce ne aduce Mercur Retrograd

Mercur Retrograd ne sugerează să ne lăsăm mai puțin influențați de ce zic alții pentru că este important să avem o imagine foarte clară a ceea ce se întâmplă. Dacă ascultăm mereu de vocile din jurul nostru, n-avem cum să fim fericiți.

În această perioadă, nativii se vor apropia mai mult de familie. Simt nevoia să se simtă în siguranță și doar în sânul familiei găsesc liniștea de care au nevoie în această perioadă agitată, în care totul parcă merge pe dos.

💥Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, + invitat special Fotograf Alex Harabagiu 💥 💥 Subiectul emisiunii: Avantajele si dezavantajele de a avea un business de succes. 💥

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com