AD

MONDEN

Cu cine s-a iubit Andra, înainte de Cătălin Măruţă? Ce bărbaţi au trecut prin patul cântăreţei

todayianuarie 13, 2022

Background
share close
AD
AD

Andra este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din ţară.

Despre cariera sa se ştiu foarte multe lucruri, însă în ceea ce priveşte viaţa sentimentală, vedeta a fost întotdeauna foarte discretă. Totuși, în cadrul unui interviu, cântăreaţa dezvăluia câți iubiți a avut înainte de a se căsători cu Cătălin Măruță.

Acum are o familie fericită, însă până să îl cunoască pe tatăl copiilor ei, Andra a trecut prin câteva relaţii.

În urmă cu ceva timp, într-un interviu pe care l-a dat pentru un post de radio, Andra dezvăluia faptul că s-a iubit cu doi bărbaţi înainte de căsătoria cu celebrul prezentator de la ProTV.

„Nu am avut multe relaţii, eram rușinoasă, dar cred că băietii mă plăceau. Nu făceam primul pas. Eu m-am pupat cu doi băieti, dar am avut doar două relații: cel dinainte de Cătălin și încă unul. Relația care m-a împlinit este cea cu Cătălin. Eu în schimb nu suportam iubiţii surorii mele, Aura, cea mijlocie. O iubeam mult și voiam să stea numai cu mine. Dar acum sigur mă iubeşte cumnatul meu”, explica Andra.

Cel mai cunoscut dintre aceştia este Dragoş, un fost component al trupei Groove. Relaţia dintre cei doi a ţinut doi ani şi jumătate.

„Ei s-au despărţit în septembrie 2005, cu doar câteva zile înainte ca Andra să participe la «Cerbul de Aur». Ea a fost foarte afectată, îl iubea foarte mult şi a făcut tot posibilul să se împace cu el, dar nu a fost să fie. Nu a fost vorba de înşelat, pur şi simplu nu a fost să fie”, spuneau apropiați ai cuplului de atunci.

Andra, detalii despre căsnicia cu Cătălin Măruţă

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc. Cei doi se iubesc de 15 ani de zile, iar secretul relației pare să fie faptul că în tot acest timp nu s-au sufocat unul pe altul.

Cei doi au avut perioade în care au fost nevoiți să stea despărțiți, fapt ce a întreținut focul iubirii, făcând revederea și mai dulce. De asemenea, artista a mai declarat că un alt element important al relație lor a fost faptul că aceștia și-au dorit mereu același lucru și s-au înțeles unul pe altul.

„Că suntem împreună de 15 ani este rezultatul faptului că am reușit să ne înțelegem unul pe celălalt și să ne dorim să construim un viitor împreună. (…) După 15 ani lângă Cătălin, aș spune că pentru noi a fost mereu important spațiul, că ni se făcea dor unul de celălalt.

Cred că este o greșeală pentru multe cupluri faptul că se sufocă unul pe altul, că renunță la ceea ce fac separat, din prea multă iubire sau dintr-o înțelegere greșită a ideii de iubire. Din fericire, nu am ajuns să nu mai fim iubiți, pentru că nu ne-am sufocat unul pe altul, a existat între noi mereu un pic de aer, atât cât focul să se mențină”, a declarat Andra, potrivit Viva.ro.

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com