Cum arată acum fosta iubită a lui Nicu Ceaușescu. I-a frânt inima fiului soților Ceaușescu

Nicu Ceaușescu, fiul lui Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu s-a iubit timp de patru ani cu soprana Daniela Vlădescu. Artista era de o frumusețe răpitoare pe care și acum la 63 de ani o păstrează. Relația  lor s-a destrămat în vara lui 1989.

Cum arată fosta iubită a lui Nicu Ceaușescu

Au trecut mulți ani de când s-a iubit cu fiul soților Ceaușescu, Nicu Ceaușescu, dar ea este la fel de frumoasă. Soprana Daniela Vlădescu i-a cucerit inima acestuia cu înfățișarea ei. Chiar și la cei 63 de ani arată impecabil.

Cea care în anul 2006 a fost numită numită director general al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Nicu Ceaușescu, fiul cel mic al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Din nefericire, Nicu a  sfârșit într-un spital din Viena, în anul 1996, cu diagnosticul de ciroză hepatică.

Soprana a povestit într-un interviu că nu a avut o viață prea bună alături de fiul soților Ceaușescu. Acesta nu îi împărtășea iubirea, asemeni ei. Mai mult, Daniela Vlădescu a spus că nu s-a bucurat de luxul în care a trăit.

„Eu nu am avut o viață ușoară, am avut viața cea mai grea în perioada acestei relații, după care am tras toate ponoasele ani de zile, încă 5 sau 7… Relația a fost nedreaptă pentru că a fost unilaterală și așa cum unii au vrut s-o prezinte ca o mare iubire reciprocă, nu a fost așa. Dacă nu-ți spune niciodată că te iubește și nu-ți spune niciodată că-i e dor de tine… Iar că să-mi dovedească prin fapte, asta cu certitudine n-a făcut-o, dar măcar să fi spus o dată… Relația a durat patru ani, de fapt patru ani de tristețe, de singurătate. M-a afectat relația, și apoi m-a afectat și că am fost judecată c-am avut o viață de lux, deși eu n-am profitat cu absolut nimic de această relație, n-am avut nevoie de nimic și probabil că de asta nici n-am fost pedepsită vreodată așa cum au fost altele pedepsite. Eu am fost un om onest și mi-am dat tot sufletul în relația asta”, spunea Daniela Vlădescu într-un interviu pentru revista Tango.

Cei doi s-au despărțit cu câteva luni înainte de Revoluție

Patru ani cei doi au fost împreună. Doar că în vara anului 1989, soprana a pus punct relației, pentru că s-a îmbolnăvit foarte mult. Mai exact, la gât. ”Prințișorul” nu a primit vestea despărțirii prea încântat. Ci, dimpotrivă, s-a iritat. Artista a fost amenințată. Nicu chiar o suna unoeri și îi plângea la telefon.

”Am stat patru ani cu el pentru că iubirea nu e ceva pe care să-l poți struni, decât dacă ești un om rațional, pe când eu sunt un om al senzorilor și-al sentimentelor și-al sufletului. N-am crezut niciodată că relația va merge. Și culmea este că în vara anului 1989 m-am decis să rup legătura pentru că am suferit foarte mult, m-am îmbolnăvit iar la gât. L-am rugat să mă lase să-mi reiau cariera și să-mi văd de viață mea și i-am spus la revedere. Faptul că i-am spus la revedere l-a iritat, pe moment am primit amenințări că voi fi distrusă, a doua seară erau lacrimi la telefon că nu poate fără mine, deși se putea foarte bine fără mine, o simțisem pe pielea mea”, mai povestea artista.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com