Cum vrea să revoluționere Ion Țiriac tenisul!

Ion Ţiriac a vorbit despre tenisul românesc într-un interviu acordat celor de la Sports Festival și publicat pe Facebook. Preşedintele Federaţiei Române de Tenis are câteva idei care ar putea revoluționa tenisul.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac speră ca tenisul românesc să nu ajungă precum gimnastica. În urmă cu câțiva ani eram campioni mondiali și olimpici, iar acum cu greu ne mai calificăm la competiții.

„Tare rău mi-ar părea să dispară tenisul, aşa cum s-a întâmplat cu gimnastica. Noi am avut noroc cu această Halep, care a apărut nimeni nu ştie de unde, în afară de familie, care a făcut sacrificii să o aducă în această poziţie. Toate celelalte ţări din apropiere, că e Cehia, că e Polonia, că e Ungaria, bagă bani în infrastructură. Şi în plus la noi nu mai există specialişti, nici acele şcoli primare pentru sport ca să faci un specialist. Noi am ajuns acum să căutăm antrenor de gimnastică în străinătate. Atâta timp cât trăieşti cu un sport care are buget de 0,00… nu văd niciun fel de lumină la capătul tunelului”, a spus Ţiriac, pentru Sports Festival.

Cum vrea Țiriac să revoluționeze tenisul

Fostul mare jucător de tenis spune că are o idee care ar revoluționa tenisul. Mingea ar trebui mărită cu 10-15 %, crede omul de afaceri. Și asta pentru că tenisul jucat în ultimii ani nu mai este foarte atractiv.

„După părerea mea tenisul, nu de pe vremea noastră, de acum 30 de ani, să zicem, era mult mai spectaculos decât este acum. Acum tenisul este mult prea repede, este foarte împărţit, ai ATP ai WTA, ai Grand Slam-urile. E foarte greu să ajungi la un context comun între toate aceste organizaţii şi să faci ceva bine pentru tenis. După părerea mea, mingea trebuie mărită, şi eu cânt asta de 25 de ani, dar nu cu 1% sau 2%, ci cu 10-15%. Jocul se face mai încet şi tehnica are un cuvânt mult mai mare de spus decât ruperea mingii de fiecare dată”, a mai spus Ion Ţiriac.

În urmă cu câteva zile, o știre făcea înconjorul lumii. Ion Țiriac a decis să-și mute turneul de tenis pe care îl patronează din Spania în Germania. Mutarea se poate face în 2021, când expiră contracul cu ibericii.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com