AD

MONDEN

Cuza și Emi au făcut primele declarații după învingerea din finala „Asia Express”. „A fost o lecție în viață…”

todaynoiembrie 29, 2021

Background
share close
AD
AD

Finala competiției „Asia Express” a fost un moment așteptat cu sufletul la gură de publicul din țara noastră, mai ales că echipele care s-au luptat pentru marele premiu au fost foarte apreciate și îndrăgite. După ce Mihai  și Elwira Petre au fost desemnați câștigători, mesajele lui Cuza și Emi nu au întârziat să apară. Chiar dacă nu au ieșit biruitori din această aventură în mod oficial, experiența le-a adus multe câștiguri celor doi prieteni.

Pentru fiecare dintre concurenți, „Asia Express” a fost mai mult decât o competiție sau o încercare fizică. Fiecare dintre probe i-a solicitat din ce în ce mai mult, iar ei au trecut prin experiențe pe care le vor purta mereu în suflet. Printre zâmbete, râsete, lacrimi, emoții și chiar strigăte sau nervi, toți au avut ceva important de câștigat din această experiență unică.

Cuza și Emi au făcut primele declarații după învingerea din finala „Asia Express”

Finala mult așteptată i-a adus pe Cuza și Emi față în față cu Mihai și Elwira Petre. Cei patru au avut un parcurs deosebit în această competiție, iar spectatorii i-au răsplătit cu admirația și dragostea lor. Ultimele probe au fost foarte solicitante pentru cei patru concurenți, însă doar o singură echipă a putut fi desemnată câștigătoare.

După ce Mihai și Elwira Petre au fost desemnați oficial câștigătorii „Asia Expres” – Drumul Împăraților, Cuza și Emi au simțit să-și împărtășească emoțiile cu urmăritorii lor din mediul online. Fiecare dintre ei a avut câte un mesaj de transmis, iar experiența aceasta pare că le-a dăruit multe lecții și amintiri prețioase.

Emi a fost primul care a dorit să-i transmită câteva cuvinte colegului său de echipă, Cuza. Competiția i-a demonstrat că se poate baza pe prietenul său în orice circumstanță, iar legătura lor a devenit mai puternică ca niciodată.

„Am plecat cei mai buni prieteni si ne-am intors frati!!” Iti multumesc pentru toata experienta si pentru toate momentele! S-a terminat povestea asta, vor mai fi altele!”, a scris Emi pe Instagram.

Cuza i-a felicitat pe Mihai și Elwira Petre pentru reușita lor

Mesajul lui Emi nu a rămas fără răspuns din partea lui Cuza, care a avut mai multe gânduri de împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online. Tânărul artist se consideră câștigător, chiar dacă marele premiu de 30.000 de euro nu a ajuns la el. „Asia Express” i-a dăruit lecții și amintiri pe care nicio altă experiență nu i le-ar fi putut oferi, iar amintirile acestea vor rămâne cu el pentru tot restul vieții.

„Am castigat mai mult când nu am castigat…am câștigat un frate @emi.ntz , am câștigat o viata frumoasa și v-am câștigat pe voi!!! Povestea s-a terminat. Am reusit sa o trăim pe toată. Asia Express pentru noi a fost mai mult decât un concurs, mai mult decât un show tv…a fost o lecție în viata, un profesor bun care ne-a învățat ca nimic nu tine veșnic, nimic nu e capital…dar poate cel mai important: parcursul și experienta contează mai mult decat rezultatul”, a scris Cuza.

În încheiere, Cuza și-a dorit să-i felicite pe Mihai și Elwira Petre, dar și să mulțumească tuturor persoanelor pe care le-a întâlnit în această aventură. Se simte foarte norocos, iar sentimentele pe care le are în suflet acum pot fi cu greu exprimate în cuvinte. „Asia Express” a fost pentru el mai mult decât o aventură, ci mai degrabă o lecție pe care o va prețui și o va purta mereu cu el.

„Am avut șansa să cunoaște sute de oameni minunati, am dormit în zeci de case și am mers cu sute de mașini. Nu am avut bani, telefon, mașina sau casa dar le-am avut pe toate. Am avut șansa să descoperim niște colegi minunați și sa concuram în finala cu cei mai buni dintre noi, așadar felicitări @mihaipetreofficial și @elwirapetreofficial! Cat despre oamenii din echipa: RECUNOSTINTA este cel mai puternic sentiment pe care vi-l port…”, a mai adăugat artistul.

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com