Dan Capatos, mesaj pentru Fulgy care l-a amenințat: “Încă mai ai timp să te liniștești”

Dan Capatos a reacționat după ce Fulgy l-a amenințat prin intermediul rețelelor sociale. Moderatorul tv a spus că este cazul să se ia măsuri în privința tânărului care poate, în orice moment, să facă o prostie mare. El a cerut familiei lui Fulgy, dar și autorităților, să trateze cu seriozitate ceea ce se întâmplă cu băiatul de 23 de ani.

Dan Capatos a reacționat după ce a fost amenințat de Fulgy

Moderatorul emisiunii XNS de la Antena Stars este de părere că fiecare oră în care Fulgy este lăsat în libertate devine periculoasă pentru cei din jurul lui. Dan Capatos a reacționat după ce Fulgy l-a amenințat prin intermediul rețelelor de socializare. El a atras atenția asupra schimbărilor bruște de stare ale lui Fulgy și a spus că este foarte imprevizibil.

E atât de imprevizibil de la o oră la alta, și-mi pare rău că trebuie să spun asta, el trebuie supravegheat de la o oră la alta, respectiv în fiecare oră, într-un fel sau altul. Lăsarea în libertate a lui Fulgy, indiferent ce ar însemna asta, că asta nu înseamnă să-l arestezi, Doamne ferește, dar dacă nu se implică cine trebuie să se implice, începând de la familie până la autorități, devine periculoasă pentru noi toți cei din jur, a spus Dan Capatos.

Capatos către Fulgy: încă mai ai timp să te liniștești

Capatos a spus că îi vorbește lui Fulgy ca și cum ar vorbi cu al său copil și l-a rugat să se liniștească. Asta s-a întâmplat după ce băiatul soților Viorica și Ioniță din Clejani s-a filmat în timp ce îl amenința, deranjat fiind de faptul că se vorbește, în emisiune, despre el.

Bă, are dreptate Capatos, ce vorbește toată lumea. Sunt Denis pericol public, ăla din desenele animate cu m***** voștri 23. Ați înnebunit? Vă dau afară, vă cumpăr clădirea, vă dau f** și vă și o***! Vă o***cu sticle de M…, pe ton!, a spus Fulgy pe rețelele sociale.

Reacția lui Dan Capatos după mesajul pe care i l-a transmis băiatul artiștilor de la Clejani:

Încă mai ai timp să te liniștești, pentru că așa cum probabil ți-ai dat seama nimeni nu a reușit să o ducă la nesfârșit în felul ăsta. Încearcă să faci ceva, dacă poți, dacă nu sper să ai prieteni aproape care să te ajute. O să iau ca pe o glumă acest mesaj pe care el îl transmite pe rețelele de socializare, însă repet, e depășită cu mult linia peste care s-ar putea întâmpla orice, a mai spus Dan Capatos.

Moderatorul tv a încercat să-i explice lui Fulgy că este tânăr, este talentat și că toți cei din jurul lui nu vor decât să se salveze și să-și facă viața frumoasă.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com