Dana Rogoz face mărturisiri despre întoarcerea în Slovacia: ”Vom sta o luna departe de băieți”

Dana Rogoz a făcut mărturisiri despre întoarcerea în Slovacia alături de fiica sa! Actrița a declarat că nu îi este greu, însă va lua totul pas cu pas. 

Dana Rogoz face mărturisiri despre întoarcerea în Slovacia

Dana Rogoz este una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe din România, și nu este de mirare de ce a ajuns să aibă proiecte și în Slovacia. Aceasta este tare încântată, însă și extenuată pentru că trebuie să se împartă între familie și carieră și nu este deloc ușor.

De curând, Dana Rogoz a făcut câteva mărturisiri într-un interviu pentru o televiziune, despre proiectele pe care le are în curs și mai ales despre întoarcerea ei în Slovacia, o experiență pe care o trăiește alături de fiica sa. Timp de o lună de zile, frumoasa actriță va sta departe de soțul ei, dar și de fiul ei, Vlad.

Dana Rogoz face mărturisiri despre întoarcerea în Slovacia: ”Vom sta o luna departe de băieți”

”Luni mă întorc, împreună cu Lia, în Slovacia, pentru continuarea filmărilor pentru lungmetraj. De data aceasta vom sta o luna departe de băieți și când stau și mă gândesc, proiectez, fac scenarii, realizez că nu va fi ușor. Dar o iau pas cu pas. Pe timpul filmărilor, adică efectiv cât sunt la cadru, o persoana din echipa filmului va sta cu Lia, aproape de mine. Exact așa s-a întâmplat și la filmările dinainte de Crăciun, când ea era lângă mine, într-o rulota, ca să o pot alăpta și să îi pot fi aproape la nevoie. Practic, după fiecare dublă trasă, eu fugeam spre rulota, la Lia mea”, a declarat Dana Rogoz .

Vlad, fiul actriței, a plâns în hohote

Chiar dacă nu este prima dată când pleacă, pentru Dana Rogoz este la fel de dureros. Mai ales că, la plecarea anterioară, în Slovecia, a Danei Rogoz și a fiicei sale, Vlad, fiul actriței, a plâns în hohote, scrie wowbiz.ro.

Însă chiar dacă sunt momente dificile, în ansamblu Dana Rogoz și fiica sa trăiesc o adevărată aventură. Aceasta a postat un mesaj emoționant prima dată când a plecat alături de fiica sa, atunci fiind și momentul când a divulgat că Vlad, fiul ei cel mare, a plâns în hohote.

”Plecăm în Slovacia. După foarte multe amânări, din februarie și până acum, într-un final plec spre Slovacia pentru filmarea unui lungmetraj străin, în care joc unul dintre rolurile principale. Și pentru că încă o alăptez pe Lia, am ales să călătorim împreună. Îmi doresc să avem parte de o experiență frumoasă, despre care să ii pot povești cu bucurie Liei, peste ani. Și că să fie și mai grea plecarea, Vlad a plâns in hohote la despărțire… offf! Să ne țineți pumnii!”, spusese Dana Rogoz la vremea respectivă.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com